1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Accident între Coșava și Margina! Au fost implicate trei mașini

Un accident s-a petrecut între localitățile Coșava și Margina. Au fost implicate trei mașini. Două tinere au fost duse la spital. 

Un șofer cu vârsta de 34 de ani a intrat cu mașina pe contrasens, din motive care nu au fost dezvăluite de autorități… acesta s-a izbit de un microbuz și a fost proiectat ulterior într-o altă mașină, condusă de o tânără de 25 de ani.

În urma accidentului tânăra și pasagera sa de aceeași vârstă au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ce au transmis polițiștii

„Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a condus un autoturism din direcția localității Coșava spre localitatea Margina, iar, la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un microbuz, condus de un bărbat de 37 de ani. Ulterior, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 34 de ani, a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie, de 25 de ani. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv femeia de 25 de ani și o pasageră, de aceeași vârstă, aflată în mașina condusă de aceasta”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Șoferii implicați, dar și tânăra șoferiță au fost testați cu aparatul etilotest. Niciunul dintre ei nu băuse.

Polițiștii au întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :