0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Dispariția unei fabrici legendare din Timișoara schimbă peisajul pe cea mai importantă arteră industrială a orașului

Fabrica Spumotim din Timișoara devine istorie. Locul unde s-a produs prima oară spumă poliuretanică va fi demolat pentru construcția unui proiect imobiliar.

Celebra fabrică Spumotim din Timișoara, unde s-a produs pentru prima oară spumă poliuretanică, va fi demolată, iar pe locul ei ar urma să fie realizat un proiect imobiliar.

Fabrica Spumotim devine istorie

Cele șapte hectare de teren pe care se află fabrica Spumotim au fost preluate de Prime Kapital, cel mai mare investitor imobiliar din România, după ce a plătit suma de 19 milioane de euro.

Zilele trecute, dezvoltatorul imobiliar a obținut de la Primăria Timișoara autorizația de demolare, iar în cel mult doi ani, toate construcțile fabricii trebuie să fie desființate.

În locul fostei fabrici Spumotim, marele dezvoltator imobiliar, Prime Kapital, urmează să își construiască proiectul rezidențial sau comericial. 

Cu o istorie de peste 50 de ani de activitate, fabrica de la Timișoara a fost închisă în anul 2023, după ce reprezentanții Spumotim au vândut ultimul activ imobiliar al companiei.

La momentul respectiv, în fabrică mai lucrau 167 de angajati, un număr extrem de mic față de sutele de angajați pe care i-a avut Spumotim odinioară.

Spumotim, prima fabrică din România care a produs spumă poliuretanică

Înființată în anul 1971, Spumotim a fost prima fabrică din România care a produs spumă poliuretanică, iar în cei peste 50 de ani de activitate a trecut prin mai multe etape.

În anul 1994, aceasta a fost privatizată prin metoda MEBO, iar în 2011, o parte din activitate a fost cedată americanilor de la Johnson Controls, care au produs timp de un an spume poliuretanice pentru domeniul auto. Ulterior, aceștia au închis fabrica și au disponibilizat peste 160 de angajați.

O perioadă destul de îndelungată, la Spumotim au fost produse perne auto pentru grupul Renault – Dacia, însă după vânzarea diviziei auto, care a redus rulajul anual de la circa 80-90 de milioane de lei, la 30-40 de milioane, dar și numărul de angajați de la apoximativ 600 la 200 persoane, fabrica s-a concentrat pe producția pentru industria mobilei.

În 2020, ultimul an în care au fost raportate la Ministerul Finanțelor rezultatele financiare, Spumotim a înregistrat un profit de aproximativ 2 milioane de lei.

Cu toate acestea, în 2022, acționarii companiei au decis să vândă terenul pe care se află fabrica celor de la Prime Kapital care au cumpărat și platforma ELBA, de lângă Gara de Nord.

„Fabrica încă funcționează, are în jur de 150 de angajați, dar se va închide. Acționarii au decis să vândă terenul. Încă suntem în activitate. Nu știm până când“, a declarat în urmă cu doi ani un angajat al Spumotim.

Astfel, odată cu tranzacționarea Spumotim și demolarea ei se încheie, din păcate, un alt capitol din industria românească care ușor ușor devine istorie.

Sursa: https://www.fanatik.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :