Trei bărbați din Cluj au răpit răpit un bărbat cu handicap pentru a-l obliga să cerșească. Răpirea a avut loc pe din parcarea magazinului Lidl de pe Calea Torontalului. Un trecător a fost cel care a alertat Poliția cu privire la faptele petrecute.
Bărbatul a observat cum mașina se apropie de persoana cu handicap și alte probleme de sănătate. Din interiorul mașinii a coborât unul dintre indivizi, care l-a bruscat pe bărbatul cu handicap și l-a băgat cu forța în mașină, un Mercedes, înmatriculat în Polonia.
Cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, nu este prima dată când acești indivizi îl răpesc pe bărbat pentru a-l exploata.
În trecut, acesta a mai fost obligat să cerșească, însă în străinătate, în Franța. Acolo el a fost bătut atunci când nu reușea să adune din mila publică suficienți bani.
„În fapt, la data de 27.08.2024, în jurul orei 15:04, polițiștii timișoreni au fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea unei societăți comerciale de pe Calea Torontalului din Timișoara, a oprit un autovehicul în care se aflau 3 persoane, iar din acesta a coborât un bărbat, care s-a apropiat de un alt bărbat, în vârstă de 40 de ani, cunoscut cu handicap locomotor și cu alte probleme de sănătate și l-a introdus în autovehicul cu forța, pornind într-o direcție necunoscută.
Din probatoriul administrat în cauză, s-a stabilit faptul că, bărbatul de 40 de ani, a fost preluat cu forța de catre cei 3 bărbați din parcarea societății comerciale și condus în municipiul Cluj-Napoca cu scopul de a fi exploatat prin practicarea cerșetoriei, sumele de bani obținute de victimă din mila publicului urmând să intre în posesia celor 3, lucru care s-a mai intamplat și în trecut pe parcursul mai multor ani de zile, când persoana vătămată a fost supusă în mod repetat violențelor fizice în zilele în care nu obținea din cerșit suma de bani dorită de ei”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Indivizii au fost localizați și prinși miercuri, 28 august în Cluj – Napoca. Aceștia au fost aduși la Timișoara și ulterior arestați preventiv pentru cel puțin 30 de zile, în Timișoara.
Ei au fost prinși de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Cadrul IPJ Timiș, cu ajutorul autorităților din cadrul IPJ Cluj.