6.2 C
Timișoara
vineri 29 noiembrie 2024

Croitorașul cel viteaz în Timiș! Șapte șoferi s-au urcat beți la volan în acest weekend

În acest weekend, polițiștii bănățeni au fost tare ocupați. Mai mulți cetățeni ai fost depistați, în timpul controalelor din trafic conducând beți, cu vehicule neînmatriculate sau fără permis. Iată bilanțul controalelor rutiere din acest weekend.


„În perioada 23-25 august a.c., polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat pe principalele artere din județul Timiș pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru combaterea consumului de alcool/droguri la volan, scopul fiind de a reduce numărul victimelor provenite din accidentele rutiere. Au fost constatate 28 de infracțiuni rutiere.
Polițiștii au controlat 682 de autovehicule și au legitimat 710 persoane.

Au fost efectuate 510 testări cu aparatul etilotest și 45 cu aparatul drugtest.

În urma celor constatate, au fost aplicate 243 de sancțiuni contravenționale, dintre care 115 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 40 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 19 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 19 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Pentru 25 de conducători auto au fost întocmite dosare penale (10 pentru conducere fără permis, 7 pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, 7 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, 1 pentru părăsirea locului accidentului).

În cazul a 3 conducători au reieșit indicii cu privire la posibila prezența a substanțelor psihoactive, fiind conduși la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În continuare, polițiștii vor fi în stradă pentru protejarea cetățenilor prin scoaterea din trafic a participanților, care reprezintă un potențial pericol pentru siguranța rutieră.
Exemple:

La data de 23 august a.c., în jurul orei 20:20, polițiștii Secției 4 Timișoara au oprit pentru control pe bulevardul C.D. Loga din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani.

În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. A fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

La data de 24 august a.c., polițiștii Secției 4 Timișoara au oprit pentru control, pe strada Timiș din Timișoara, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că, acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 25 august a.c., în jurul orei 18:10, polițiștii de ordine publică din Lugoj au oprit pentru control pe strada Romanilor din municipiu, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani.

În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.

La data de 24 august a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii Secției 10 Rurale Făget au oprit pentru control în comuna Bethausen, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că, acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar pentru consumul unor substanțe interzise, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Salonul Anual al Artelor Vizuale Timișoara – ediția cu numărul 94

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Timișoara, are plăcerea de a anunța cea de-a 94-a ediție a...

Tanka și haiku aduse în poezia timișoreană de Stejărel Ionescu

Într-un cadru destul de restrâns dar înconjurat de prieteni, publicistul Stejărel Ionescu revine în fața iubitorilor de poezie cu două noi volume de versuri. Spre...

Citește și :