Luna august vine cu evenimente caritabile dedicate strângerii de fonduri pentru persoanele cu dizabilități, dar și cele instituționalizate. Evenimentele de natură sportivă sunt parte a campaniei #Ceva de Spus.
Cei curioși de dificultățile persoanelor cu dizabilități, dar și care vor să se bucure de sport și să contribuie activ pentru această cauză sunt invitați să alerge și să pedaleze în cadrul evenimentelor organizate de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș.
Primul eveniment se va desfășura duminică, 25 august, începând cu ora 10:00 și presupune alergarea pe un traseu de trei kilometri, pe malul Begăi, până în Piața Traian. Plecarea se va face din fața Catedralei Mitropolitane.
Cei care nu sunt încumetați ai sportului nu trebuie să se sperie! Organizatorii promit că ritmul de alergare va fi unul lejer, confortabil pentru toți participanții.
În săptămâna imediat următoare, mai exact data de 1 semptembrie se va desfășura o altă pedalare, la Pădurea Verde, care va începe cu o plimbare din Fabric, de la sediul Ceva de Spus. După plimbare, participanții vor face o pauză în Parcul Uzinei, de unde Timisiensis Bikers vor conduce bicicliștii până la Pădurea Verde, pentru o pedalare lejeră, urmată de clasicele gustări și povești.
Accesul la evenimente se face pe bază de donații, iar suma minimă este de 15 lei, bani care vor ajunge în contul asociației Ceva de Spus.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Timisiensis Bikers, dar și Școala Babel.