5.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Lupta cu Ambrozia, imposibilă pentru autorități, dar și localnici deopotrivă. Ce spun oficialitățile?

Începând cu mijlocul lunii august și până în luna septembrie, românii alergici devin nevoiți să tolereze această plantă. Timișoara și zonele limitrofe au din nou o problemă cu ambrozia, locatarii din Giroc plângându-se din nou de simptome specifice alergiei. 

„Foarte multă lume suferă de simptomele de alergie la Ambrozie. Există mâncărime foarte intensă la nivelul ochilor. Se înfundă nasul, strănutăm foarte des. Sunt persoane care de la an la an, dacă respectă tratamentul riscă ca alergii să se transforme în astm bronșic. Atunci încep sufocările, lipsa de aer, se poate ajunge până la dependența de substanțele specifice tratamentului, cum ar fi spray-ul pentru alergii”, spune un medic specialist la un cabinet privat din Timișoara.

Locuitorii din zonele limitrofe se plâng de prezența Ambroziei și spun că le creează disconfort.  „Peste tot sunt câmpuri. Unde locuiesc eu există și o linie de tren care nu mai este folosită. Pe Ambele părți este plin de Ambrozie. Și dacă te uiți cu ochiul liber și te plimbi prin Dumbrăvița sau Giroc, găsești o grămadă de locuri unde există Ambrozie”, spune un cetățean din Giroc.

Dorind să clarificăm situația, ne-am interesat și la Primărie, ca să aflăm cum gestionează dânșii situația. Mai exact am dat de compartimentul „Mediu” al Primăriei Giroc, acolo unde ni s-a spus că instituția intervine în măsura posibilităților. Oficialii spun totuși că există cazuri când Ambrozia crește în interiorul culturilor de grâu ori porumb, de acolo de unde nu se poate extrage, din cauza cerealelor încă în câmp.

Mai spun și că Ambrozia se află în jurul unor blocuri, care intră în administrarea asociațiilor de proprietari. Ba mai mult, chiar reprezentanții ai primăriiei spun că până și ei înșiși au ajuns să aibă probleme cu alergia la Ambrozie, în urma controalelor repetate în câmpuri.

Legislația este aspră în ceea ce privește Ambrozia. Neigienizarea terenurilor virane, dar și a celor din jurul blocurilor, care permite creșterea bucurienilor și a Ambroziei se pedespsește conform legii cu amendă cuprinsă între 2.000 – 2.500 pentru fiecare proprietar de teren ori asociație de locatari, conform HCL 117/2024.

De asememenea, nerespectarea avertismentului pentru igienizarea terenului se pedepsește tot cu amendă de 1.000 până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice. Dacă nu respectă reglementările privind igienizarea terenurilor, persoanele juridice riscă să scoată din buzunar între 10.000 de lei și 20.000 de lei, conform informațiilor transmise de Poliția Locală la începutul lunii iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Refacem digurile de pe râul Bega avariate în urma viiturilor

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că 75% din lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega pe sectorul...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Azi a avut loc în mediul virtual conferința de lansarea a trei proiecte cofinanțate din Fondul Social European Plus, derulate de CCIA Timiș în...

Citește și :