Ca și fotbalul, handbalul, rugbyul, bancul de pești sau politica, furtul e un sport colectiv. Când e individual, solo, singuratic, furtul se numește găinărie. Din această pricină, legislația românească se află încă în mare confuzie. Cum poate fi comparat, de pildă, un HP (Hoț Parlamentar) care a furat milioane cu manglitorul Sile Bostan din Amara care, anul trecut, a ușurat o băcănie de 5 kg din salamul Victoria? Evident, nu e nicio asemănare la mijloc, dar, fiindcă Domnul Bostan nu a avut bani să își ia o televiziune, a mai fost și arestat, și condamnat. Dar condamnat la pârnaie adevărată, nu cu suspendare, ci cu jos-pendare. Poate și fiindcă, din neatenție, Nea Bostănel nu a făcut parte nici din comisia juridică a Camerei Deputaților…
Ceea ce duce la o concluzie de o logică impecabilă: dacă vrei să furi, trebuie să furi accentuat, nemilos, zdravăn, organizat, neîntrerupt. Dintr-un motiv elementar: ca să ai de dat la partid, la opoziție, la procurori, la judecători, la polițisti, la servicii, la avocați, la jurnaliști. Să dai tuturor celor importanți și, ideal, să ai și dovada că Lor le-ai dat.
Hoțul cu majusculă este neapărat Politic. Fără sprijin Politic, un hoț trăiește cam cât o musculiță de oțet. Hoțul Politic e viclean, șantajabil, subaltern, sclav absolut. Fiindcă ce partid politic din România a avut rătăcirea să sprijine în posturile publice cu bani mulți personalități cu principii, oneste, cu opinii ferme, determinate să facă ceva? Niciun partid! Da, niciun partid. Fiindcă motorul partidelor nu este ideologia, ci hoția organizat-administrativă. Directorii de deconcentrate, de ANRP, de Ape, de Drumuri, de Mediu sunt puși acolo să aducă bani, iar Hoția acestora e mult mai subtilă decât băgatul mâinii în borcanul cu dulceață. Ei dau bani altora ce au înțeles cum bate vântul sau nu dau celor care nu pricep. Așadar, Hoțul nu e pus acolo să facă, ci să fure. Cât mai mult și cât mai inteligent. Nu reușește asta, la bulău cu Nemernicul! Nu fură îndeajuns, afară!
Hoțul este Hoț pe viață: fără concedii, fără pauze, fără accese de conștiință tâmpită. Nu poți fi Hoț o lună, un anotimp, un mandat. Mai ales, nu poți fi „puțin hoț”. Un hoțuț. Ești Hoț mereu, neîntrerupt, până și în somn, pe viață. Ad vitam. Ceea ce arată că hoția e ca și graviditatea fiindcă, sunt nevoit să constat, femeia foarte puțin gravidă încă nu s-a născut.
Dar ar fi o mare greșeală să bănuim Hoțul de o lăcomie acută, cronică poate. Nuuuuu! Hoțul doar pare lacom atunci când fură mult. Fiindcă, în realitate, ceea ce rămâne pentru El nu e, conform probelor procurorilor, nici măcar jumătate din ceea ce el a furat. Uneori, în cazul Hoților deștepți, și mai puțin.
Poate că vă întrebați cum se face că personaje sinistre, care au furat cu vaporul, nu au pățit nimic și revin cu seninătate în postul lor atunci când se schimbă regimul. Da, e adevărat. La fiecare schimbare de putere, noii stăpâni au vocea ridicată și par că taie în carne vie. Până când cad la învoială cu Hoții. Sau până când înțeleg că apele nu trebuie tulburate fiindcă și oamenii lor ar putea fi trași la răspundere.
O frumoasă lege nescrisă a Hoției spune că, de fapt, în Marele Parlament Român al Hoților nu există Putere și Opoziție. Ci numai Putere.
In România doar jâdanii , hunii, țiganii și nemții fură.
Titlul e mult mai generos decat articolul. Pentru ca titlul face trimitere la Olimpiada si eu chiar am crezut (inainte sa citesc articolul) ca vom avea politiceni in Brazilia sa ne reprezinte la proba de hotie
Se știe că in fiecare sat este un hoț, o curvă și un prost, indiferent de zonă sau etnie! Vremurile fac ca exact aceștia să fie puși ca marionete să se prefacă ca ne reprezintă ! Eu nu am furat, familia mea nu a furat și ca mine peste 80% din români… deci… nu ne regăsim în articole scrise de acest pseudo-analist și ne simțim vexați că suntem puși laolaltă cu hoții !
O alta analiza facuta de o pseudo-analista ma conduce la concluzia, conform celor scrise de tine: „…in fiecare sat este un hoț, o curvă și un prost, indiferent de zonă sau etnie!” si mai apoi:”…familia mea nu a furat …” ca daca ai protestat impotriva „calitati” de „hot” din zicerile tale, e clar ca impotriva celorlalte „calitati” nu ai avut nimic impotriva. Te-ai bagat in seama si ai reusit sa-ti pui eticheta perfecta.
Marcel, tu ai foarte multa dreptate …. insa din pacate vocile singulare si disparate cum sunt cele ale romanilor care au ajuns la „marea lehamite”, un soi de „orgasm” fata de „neodemocratia” instalata dupa comunisti, asta care a produs un sistem mafiot ce se perpetueaza cu fiecare ciclu electoral si devine tot mai „performant”, vor fi niste ecouri acoperite de vocile sustinatorilor sistemului care asa cum se intampla cu orice sistem, se conserva.
In spiritul acestui articol ce caracterizeaza perfect Hotia Gulerelor Albe, v-am trimis prin posta electronica a redactiei un material despre unul din directorii de deconcentrate, suspectat cu cativa ani in urma ca ar fi primit o spaga consistenta pentru acordarea unui aviz, „scos” cu greu de pe functie si apoi nu demult reinstalat…probabil datorita argumentului forte „devoalat” de d-voastra : „…Să dai tuturor celor importanți”