Pentru mulți români, Republica Moldova este un crâmpei de istorie, un amestec de farmec regional împletit cultural din moșteniri, un parfum de poveste despre Ștefan cel Mare, limba noastră — limba voastră, mămăligă și vinuri bune. Uneori, asemenea exotisme ajută diplomația, așa cum a fost cazul anul trecut (1 iunie), cu ocazia organizării, în apropiere de Chișinău, a summit-ului Comunității Politice Europene. Doar că basmul se cam încheie aici. Dacă nu ai vecini politicoși, nu fierbe nici mămăliga! Iar Republica Moldova are parte de o geografie mai mult decât potrivnică. Cu forțe mici, cu resurse materiale și mai mici, Chișinăul a optat, corect, pentru neutralitate militară și un soi de discreție pe piața politică, sperând că, astfel, ar putea ține haita de inamici la distanță. Într-o lume globală rațională, un stat neutru este în afara conflictelor, în afara riscurilor majore, în afara jocurilor regionale de putere.

Aflăm cu amuzament de pe platformele sociale și din presa scrisă faptul că tot mai mulți români se trezesc azi „pacifiști”, în sensul în care ne învăța „tovarășul” prin anii ’80, când militam pentru pace, semnam proteste, recitam sloganuri — fără să-i pese cuiva de spectacolul nostru destul de ridicol. Acum și-ar dori o Românie neutră, neimplicată în niciun conflict, „cuminte, la locul ei”, care să-și vadă de mititei și de tocăniță „departe de nebuniile politicienilor”. Ei nu au înțeles că vremurile s-au schimbat, iar România nu mai face parte din grupul țărilor care își permiteau asemenea manifestări aristocratice. Tema jocului e mult diferită, personajele principale au ambiții și proiecte megalomanice, iar geografia nu ne ajută absolut deloc. În acest moment, a fi neutru presupune a susține, „pe tăcute”, dar efectiv una dintre părți. De cel puțin trei ani, în regiunea noastră, neutralitatea a devenit o naivitate sau un joc acoperit. Dovada cea mai puternică vine din Suedia și Finlanda, care, chiar dacă, economic și strategic, par din altă galaxie, nu și-au mai permis să stea deoparte mestecând semințe. Au devenit membre NATO, adică, mai presus de orice, și-au definit explicit poziția politică și de securitate. În acest context, a insista în neutralitate aici, la gurile Dunării și cu configurația geopolitică pe care o are Republica Moldova, pare o naivitate sau o neputință internă de a decide încotro bate vântul. Ar trebui ca Moldova să adere la NATO? Greu de spus.

Moldova nu este o țară, Moldova e un complex de probleme cu soluții incompatibile între ele: propriul trecut, fragmentarea sudică și estică (Regiunea Autonomă Găgăuzia și, respectiv, Transnistria), vecinătatea cu Ucraina, slaba cultură politică a electoratului, o clasă politică fluidă, precum și „amici” politici gata să o acapareze (ca stat captiv) și să o predea pe tavă stăpânilor lor politici. Stat „neutru”, conform constituției, Moldova este și poate fi o mare problemă de securitate regională, a cărei independență, dacă nu chiar subzistență pe hartă depinde nu de alegerile pe care nu le-a făcut la timp, ci de rezistența Ucrainei. Care, însă, ar putea chiar să nu fie suficientă, o posibilă enclavizare a celor două regiuni problematice într-un soi de Kaliningrad la Marea Neagră nefiind niciodată de exclus. De pildă, vorbind despre posibila integrare europeană a țării, domnul Siegfried Mureșan, șeful delegației Parlamentului European la Chișinău, sublinia, în termeni foarte clari: „Moldova nu poate deveni membră UE cu trupe rusești pe teritoriul său” (politico.eu). În egală măsură, Găgăuzia, regiune locuită de un grup de turci creștinați, are autonomie de guvernare și este condusă de baștana (guvernatoarea) pro-Kremlin Evgenia Gutul. Este cunoscută drept suporter al lui Ilan Shor și, evident, menține relații extrem de tensionate cu Chișinăul. Sigur, am putea exclama cunoscutul „Doamne, iart-o că nu știe ce face!”, dar cucoana știe foarte bine. O eventuală integrare europeană a Moldovei ar redefini ideea de autonomie regională în Găgăuzia, ar limita sau interzice influența rusească și, deci, puterea aproape discreționară a baștanilor ar trebui să intre în arhive. Pe de altă parte, forțele pro-europene din regiune au creat puncte vamale comune între Moldova și Ucraina, tocmai în vederea pregătirii negocierilor de aderare, forțând Transnistria la o și mai pronunțată enclavizare (cf. Oazu Nanțoi, parlamentar Chișinău).

Așadar, vom avea alegeri prezidențiale în 20 octombrie anul acesta, iar apele se tulbură dincolo de agenda politică referitoare la tipul de guvernare sau  la opțiunile pe termen lung. Pe lângă unii candidați înscriși „ca să se afle în treabă”, sondajele creditându-i cu 1%–3%, precum și dincolo de eternii             „prezidențiabili” — Dodon, Voronin, Renato Usatîi — avem jucători care se antrenează pe marginea terenului sperând mai multe de la alegerile de după alegeri sau de la cele realizate de Mai Marii Puterii, nu de opțiunea cetățeanului de rând. Ei parcurg acum mii de km într-o mascată campanie electorală, pregătind terenuri, circulând zvonuri și informații false și, mai ales, creând contextul în care planuri nespuse, dar atent croite, ar putea și ar trebui, spun ei, să devină realitate. Campionul acestor campanii este nimeni altul decât Ilan Shor, actualmente cetățean al Federației Ruse, condamnat la 15 ani de închisoare în Republica Moldova, plin de inițiative, energie și resurse. Pe lângă votul pentru președinte, vom avea un referendum constituțional privitor la necesitatea modificării Constituției pentru a face, legal vorbind, posibilă aderarea la Uniunea Europeană. Anul trecut (14 decembrie) liderii comunitari au decis deschiderea negocierilor cu Republica Moldova, iar legea fundamentală ar trebui să permită atât aderarea în sine, cât  și implementarea reformelor instituționale, juridice, economice care fac parte din procesul de pregătire a aderării. Deja a fost organizată prima conferință interguvernamentală UE – Republica Moldova (Luxemburg, 25 iunie 2024), semn că lucrurile sunt pe un făgaș normal, iar Chișinăul trebuie, treptat, treptat, să intre în programul de pregătire.

Dacă ar fi doar alegeri prezidențiale, jocurile politice la vedere și cele de culise ar fi deja cunoscute. O societate divizată între un electorat pro-european și unul pro-estic profită la maximum de asemenea ocazii. Dar adăugarea referendumului schimbă radical raportul de putere. Una e să piardă alegerile Maia Sandu, cu totul altceva ca acest referendum să iasă negativ. Prin urmare, taberele s-au mobilizat, iar războiul declarațiilor, fondurile suspecte, politicienii interpuși care zâmbesc suspect de frumos fac parte din știrile zilei. „De patru ani, urmăm această așa-numită cale a integrării europene. Sandu, care sunt rezultatele? Împotriva inflației mari, salariile rămân rușinos de mici, iar pensiile sunt sumare”, a scris Shor pe contul său de Telegram în 5 iulie. De asemenea, a deplâns închiderea a 13 canale de televiziune, 30 de website-uri, dificultățile reformei judiciare, concluzionând că Maia Sandu a transformat țara într-o dictatură (interviu Ilan Shor pentru BBC).

„Ideea europeană este o fantomă; distruge cetățenii și țara. Maia Sandu nu are nimic de oferit oamenilor pe care deja i-a jefuit complet… Sandu taie intenționat cordonul nostru ombilical cu CSI, cu Rusia… partenerii noștri tradiționali și vecinii noștri”, avertiza același politician anul acesta în luna aprilie, atunci când anunța formarea unui nou bloc politic, „Victorie”, un grup de pseudo-partide create sau controlate, în timp, ce același Ilan Shor, cu susținere politică și financiară de la Moscova, precum și din miliardul de dolari pe care l-a sustras din băncile moldovenești. „Acest bloc va milita pentru încheierea integrării europene și pentru relații mai strânse cu Rusia.”

Să adăugăm faptul că, în luna mai, a avut loc o întrunire a stângii de la Chișinău și din republică, aducând în jurul aceleiași mese politice adversari ai Maiei Sandu, dar chiar și între ei. Obiectivul declarat era organizarea unei opoziții credibile și puternice, care să propună și să susțină un candidat comun la alegerile prezidențiale, capabil să o învingă pe președinta în funcție. A fost greu să se ia asemenea decizii, dar e posibil să fie disciplinați de teama că pro-rușii ar putea pierde din nou alegerile. Să vedem, cu ajutorul Balkan Insight.com, cine a venit la tainica întrevedere: Igor Dodon, fost președinte și lider al Partidului Socialist, Vlad Filat, fost prim-ministru, acuzat și condamnat pentru că a luat mită de sute de milioane de euro de la Ilan Shor pentru a-i facilita și tăinui furtul de un miliard, acum eliberat și înscris în cursa prezidențială (?), apoi fostul ministru de Externe Tudor Ulianovschi, fost ambasador la ONU și în Elveția, aparent independent, și el înscris în cursa prezidențială; fosta guvernatoare a Găgăuziei, Irana Vlah, jurnalista Natalia Morari, vocea media a oligarhului Veaceslav Platon, participant și el la o acțiune de spălare de bani (22 miliarde dolari), cunoscută drept „Spălarea rusească” („Russian Laundromat”). Doamna Morari scria pentru Unimedia că: „58% dintre moldoveni susțin că ar fi mai bine să vină o altă persoană în fruntea Președinției Republicii Moldova. În ciuda acestor cifre, Maia Sandu continuă să ceară un nou mandat. Probabil ea crede că mai sunt lucruri nefurate încă și minciuni nespuse. Minciuna este instrumentul preferat al doamnei Sandu, iar obrăznicia este cea mai pronunțată trăsătură a ei”.

Cu asemenea declarații se pregătește „partida pro-rusă” să recucerească Moldova. Ele sunt transmise prin Telegram și Tik-Tok, prin rețelele de socializare, prin presa de partid (drept dovadă că aceasta nu este, în întregime, interzisă — cum susțin socialiștii. O Moldovă controlată, din nou, de acești politicieni și, prin ei, de Moscova ar ieși, cu siguranță, din calculele Uniunii Europene, iar pentru România, stimați patrioți de ocazie, ar fi o amenințare continuă. Spuneam că Moldova nu este o țară, ci un complex de probleme ale căror soluții sunt greu de adus la un numitor comun. Ar trebui să fim mai atenți pentru ce fel de Moldovă milităm și să gândim, în paralel, soluții pentru a o curăța de asemenea personaje. Care nu sunt nici puține, nici suficient de în vârstă, nici ușor de deprimat! Dimpotrivă. Să o spunem clar: o Moldovă cu aspirații europene este încercuită la ea acasă de o stângă fragmentată, naivă politic, dar bine coordonată din Rusia, la care se adaugă blocul politic „Victorie”, creat la Moscova, finanțat de acolo și organizat sub comanda lui Ilan Shor. Surse de la Chișinău au declarat pentru Politico.com că, în luna februarie, acești vajnici luptători pentru moștenirea sovietică au pus la cale o tentativă de lovitură de stat constând în „acte de sabotaj și trimiterea de oameni pregătiți deghizați în civil pentru a declanșa acte de violență, atacuri asupra clădirilor guvernamentale și luarea de ostatici”. Tentativa a fost anulată în urma scurgerii de informații la momentul oportun, dar aceasta nu înseamnă că nu se poate repeta.

Cu toate aceste dosare pe masă, ajungem la personajul principal: Ilan Shor. Acuzat de fraudă bancară, spălare de bani și sustragere a unor sume imense din trei bănci moldovenești (750 milioane de dolari, aproximativ 12% din PIB-ul țării). În acea perioadă, Shor era primar al orașului Orhei (2014–2019), mandat pe care l-a încheiat nestingherit de forțele de urmărire penală, cu toate că, în iunie 2017, a fost condamnat la șapte ani și jumătate ani de închisoare. În schimb, Vlad Filat, premier la acea oră, a fost acuzat de favorizarea infractorului și luare de mită și condamnat la nouă ani de închisoare. Shor a fugit în Israel și de acolo în Rusia și a apărut pe listele electorale ale partidului său atât în 2019, cât și în 2021. În iunie anul trecut, partidul său a fost declarat neconstituțional de către Curtea de la Chișinău, invocându-se încălcarea normelor statului de drept, a pluralismului politic, precum și atentate la integritatea teritorială a țării. Partidul a fost exclus din parlament, iar membrii săi au interdicție de a candida în următorii cinci ani. Urmare a invadării Ucrainei, Ilan Shor a fost pus pe lista de interdicții atât în Uniunea Europeană, Marea Britanie și Statele Unite, proprietățile sale fiind înghețate. În luna ianuarie 2024, a obținut cetățenia rusă împreună cu toate documentele necesare, fără ca autoritățile de la Chișinău să fi fost anunțate. Conform legii moldovenești, cetățenii săi nu pot avea decât dublă cetățenie, iar Shor dispune de cetățenie israeliană (prin naștere), moldovenească (dobândită prin relocarea în Moldova), iar acum rusească. Anul trecut a creat la Moscova grupul S.O.R (Șanse, Obligații, Reușite), obținând inclusiv susținerea Găgăuziei. Conform unei investigații Washington Post, FSB-ul a lucrat intens la curățirea imaginii lui Shor, a șters informații defăimătoare, a dotat cu carduri SIM și alte facilități de comunicare oamenii prin care acesta influențează zilnic politica din Moldova, cu toate că se află la sute de kilometri distanță. Legal, odată intrat în țară ar trebui arestat, dar el s-a învățat să țină discursuri on-line. Analiștii spațiului post-sovietic atrag atenția că acum Moscova creează mai multe forțe politice, cu programe aparent diferite, dar coordonate și finanțate din aceeași sursă. Aparența de pluralism e păstrată, iar rezultatul poate fi oricare. Moldova nu are nevoie să fie invadată militar, de aceea NATO nu e un subiect fierbinte. Dar, prin intermediul activității neobosite a unor asemenea personaje politice, riscurile sunt foarte mari, iar referendumul din toamnă se anunță drept miza de aur: UE sau CSI. Basmul neutralității s-a sfârșit, istoria s-a întors. Și, din păcate, țopăie la frontierele noastre!