Nu-i deloc ușoară viața de ales al poporului, chiar dacă nu ai făcut nimic pentru cei care te-au ales. Simpla prezență și chiar neprezența este o muncă, nu? Și, de aceea, trebuie răsplătită cum se cuvine. Dar nu avem ce face, ca umili contribuabili, trebuie să ne îngrijim și de cei care sunt, dar și de cei care nu mai au titlul de ales al poporului.
Și ei au muncit, au trudit pentru noi. Ca atare au nevoie de pensii mari, de case, de mașini la scară, protectie, de imunități. Să nu uităm de ei, că ei au uitat de noi, atunci când erau mari și tari! România, pe parcursul a 26 de ani de după 1989, a avut parte de 3 președinți, în prezent pensionari: Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Nu îl mai includem pe al 4-lea, de 2 ani președinte, Klaus Iohannis.
Foștii șefi de stat ai României primesc potrivit unei legi speciale, o indemnizație lunară de peste 5.000 de lei la care se adaugă, în funcție de contribuțiile în sistemul asigurărilor sociale, o pensie din sistemul public. Haideți să vedem la concret, recompensele statului pentru mandatele deţinute la Palatul Cotroceni şi una pentru activitatea profesională, a celor 3 președinți, în prezent pensionari, în condițiile în care țara nu are bani pentru pensionari, pentru sănătate, pentru educație, pentru cultură și pentru alte categorii socio-preofesionale.
Fostul preşedinte Ion Iliescu, actualmente pensionar, primeşte lunar circa 9.200 de lei pe lună, sumă compusă din: pensia de 3.916 lei lunar și indemnizaţia pentru funcţia supremă în stat, de 5.331 de lei.
Fostul preşedinte Emil Constantinescu, actualmente pensionar, realizează prin aplicarea cumului de pensii, venituri totale de circa 8.000 de lei pe lună, respectiv o pensie lunară de 3.000 de lei pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector al Universităţii Bucureşti, la care se adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni-5.060 de lei pe lună.
Fostul președinte Traian Băsescu, actualmente pensionar, are un venit total de 8.283 de lei: pensia în urma funcțiilor deţinute, de 2.583 lei, și indemnizația de fost șef al statului – 5.700 lei.
Pe lângă pensia din sistemul public calculată în funcție de vechimea în muncă și contribuții la fondul asigurărilor sociale, foștii şefi de stat ai României: Regele Mihai, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu mai beneficiază potrivit Legii 406 pe 2001, pe întreaga durată a vieții, de o indemnizație lunară, în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată președintelui României în exercițiu, dreptul la o locuință de protocol, cu destinația de reședință, care cuprinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, beneficiază de pază și protecție, precum și de un autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază.
Pentru curiozitatea cititorilor noștrii, Majestatea Sa Regele Mihai are o pensie de 1.000 de lei, o indemnizaţie de fost şef de stat de 4.000 de lei şi una de membru al Academiei Române, în valoare de 2.000 de lei.
Vom continua în numărul viitor, să prezentăm “sărăcia” și a celorlalți aleși importanți ai noștri care s-au sacrificat și se sacrifică pe altarele bogăției, pentru nația română.