0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cicliștii de la Velocitas Timișoara campioni naționali la Short-Track și Cross-Country Olimpic

Clubul sportiv Velocitas Timișoara este mândru să anunțe că cicliștii Horea Precup și Tania Pârvu au câștigat titlurile de campioni naționali la Campionatul Național de Short-Track și Cross-Country Olimpic.

Evenimentul s-a desfășurat în weekendul trecut pe Cheile Grădiștei, în județul Brașov.
La această competiție de anvergură au participat numeroși sportivi legitimați la clubul nostru, iar performanțele obținute sunt deosebit de remarcabile:
De asemenea, în același weekend, s-a desfășurat și ediția cu numărul 13 a Cupei Max Ausnit, o cursă de șosea devenită tradiție în zona Lugojului.
Concursul a reunit sute de cicliști din toată țara și de peste hotare, aceștia întrecându-se pe trei trasee de lungimi diferite. Sportivii de la Velocitas au urcat și în acest an pe podium:
Clubul sportiv Velocitas Timișoara felicită toți cicliștii pentru rezultatele extraordinare obținute și pentru reprezentarea de excepție a clubului și a orașului Timișoara.
Aceste performanțe sunt dovada muncii și dedicării sportivilor noștri și ne motivează să continuăm să sprijinim și să dezvoltăm ciclismul de performanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :