8.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

VIDEO | Hoți de catalizatoare, prinși în flagrant de polițiști

Trei bărbați au încercat să fure mai multe catalizatoare de la mașini din Timișoara. S-a întâmplat în noaptea de 1 august, în jurul orei 02:30. Aceștia nu furau de capul lor, polițiștii îi pândeau pentru a-i prinde în flagrant. 

Când cei trei și-au dat seama că sunt observați, au luat-o la sănătoasa, lăsând catalizatoarele de izbeliște în parcare. Este vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani. Au reușit inițial să-i prindă pe doi dintre ei, iar al treilea a fost identificat mai târziu.

Toți trei au fost arestați preventiv. Ei sunt cercetați pentru furt calificat în formă continuată. Aceștia urmează „să fie luați la puricat” pentru a vedea dacă au mai comis și alte infracțiuni.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Timișoara, Secțiile Urbane 1-4 Timișoara, precum și al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Timiș.

11 șoferi au rămas fără catalizatoare în ultimele două luni

Reprezentanții IPJ Timiș îi atenționează pe șoferi să-și instaleze un sistem de alarmă pentru autoturism, ori un sistem antifurt pentru catalizator.

„Pentru a preveni astfel de infracțiuni de furt, vă recomandăm să parcați mașina în zone bine iluminate, aproape de intrările clădirilor sau de cel mai apropiat drum public pentru a putea fi observată de cât mai mulți oameni, iar dacă aveți un garaj, parcați autoturismul acolo”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

De asemenea, aceștia le recomandă șoferilor să apeleze 112 dacă observă că le-a fost furat catalizatorul.

 

Sursă foto: Observator News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :