În urmă cu câteva luni, Banatul Azi prezenta declaraţia fostului avocat al celebrului „guru” al MISA, la scurt timp după arestarea acestuia în Franţa, cum că Gregorian Bivolaru nu va face mai mult de una-două zile de închisoare în România, acesta fiind mai tare decât “mafiotul” de Giovani Becali, dinamovistul afemeiat Borcea şi “afaceriștii” Voiculescu, Marian Iancu, Tender și Vântu la un loc.
Iată că liderul Misa mai are un susţinător. Gabriel Andreescu, fondator al APADOR-CH, organzaţie pentru apărare a drepturilor omului, îi solicită preşedintelui Iohannis graţierea lui Gregorian Bivolaru, conform textului unei „scrisori-apel”, transmisă de biroul de presă al MISA.
„Vă scriu această scrisoare pentru a vă solicita graţierea lui Gregorian Bivolaru (…) Decizia luată de ÎCCJ într-o şedinţă-spectacol a încălcat cerinţe de corectitudine elementare şi contrazice faptul că la data declaratei infracţiuni: «relaţie sexuală cu o minoră», aceasta avea 17 ani, vârstă de consimţământ, şi nega să fi avut o astfel de relaţie. În anul 2015, Tribunalul Bucureşti a stabilit că interceptările folosite în proces au fost ilegale”, se spune în scrisoare.
Andreescu spune că „Bivolaru şi adepţii din Mişcarea înfiinţată de el, MISA, sunt victimele unei ample conspiraţii implicând agenţi publici şi instituţii”, începută în „anii comunismului” şi continuată după 1990, cu ” forme extreme – incluzând asalturi ale trupelor de jandarmi însoţite de procurori şi ofiţeri SRI, declarate în anul 2015 de Curtea de Apel din Cluj drept «barbare», bazate pe acuzaţii «absurde»”
„Chiar arestarea lui Gregorian Bivolaru în Franţa s-a făcut prin falsificarea de către Poliţia Română a condamnării sale. «Relaţia sexuală cu o minoră» a fost transformată, pentru mobilizarea autorităţilor internaţionale, în «exploatare sexuală a minorilor şi pornografie infantilă»”, se afirmă în scrisoare..
„În fabricarea dosarului Bivolaru au colaborat Parchetul, SRI, Jandarmeria, Ministerul de Justiţie, Poliţia Română. Între timp, pentru acţiunile împotriva victimelor în cazul Bivolaru – MISA, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român obligându-l la plata a peste 300.000 de euro în cauzele Atudorei c. România (2015) şi Amarandei şi alţii c. România (2016). Alte plângeri depuse de Gregorian Bivolaru şi de MISA au fost considerate admisibile de către CEDO şi judecarea lor se apropie de final”, spune Andreescu.
Andreescu crede că preşedintele, folosind prerogativa „acordării graţierii individuale”, poate ridica „o povară de pe umerii statutului român” şi adaugă:.”Democraţia românească nu are cum deveni onorabilă, şi deci stabilă, atâta timp cât împotriva tuturor evidenţelor, instituţii de putere ale statului lucrează făţiş, sub ochii opiniei publice, pe care o mint ca să o mobilizeze şi să o solidarizeze cu ele, pentru reprimarea unui instructor yoga şi a adepţilor săi”.
„Menţionez în sprijinul acestei cereri de graţiere pericolul la integritatea fizică şi la viaţa lui Gregorian Bivolaru. De zeci de ani, se repetă incitări la linşarea instructorului de yoga, cu concursul unor agenţi publici, iar condiţiile de detenţie pot favoriza agresiuni fatale. În luna mai a.c., un yogin a fost înjunghiat la intrarea într-o clădire a MISA, în perimetrul căreia, pe ziduri, fusese scris «Moarte lui Bivolaru». În luna iunie, un alt yogin a fost bătut până la sânge. Atacatorii îl învinovăţeau pentru asocierea cu Gregorian Bivolaru. Răbufnirile au urmat anunţului făcut de Poliţia Română, falsificator şi incitator, că instructorul yoga a fost condamnat pentru «exploatarea sexuală a minorilor şi pornografie infantilă»”, se specifică în scrisoarea adresată preşedintelui Iohannis.
Din aceste considerente, Gabriel Andreescu, care este şi autorul rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA , face apel la preşedinte pentru graţierea lui Bivolaru, „care deja a stat în spatele gratiilor circa un an, în Suedia şi Franţa, în urma demersurilor făcute de autorităţile române în legătură cu decizia ÎCCJ din anul 2013”.
„Este, ştiu, o hotărâre sensibilă şi nici populară, dar atât de firească unui prim înalt demnitar fidel chemării de a «veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice» şi «la respectarea Constituţiei».
Având în vedere relevanţa aparte a cazului Gregorian Bivolaru pentru societatea românească, fac public acest apel la graţiere”, încheie Gabriel Andreescu, fondator al APADOR-CH.
Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus in 22 iulie din Franţa în România, acesta fiind încarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei.
Curtea Supremă din Franţa a decis definitiv la data de 13 iulie să îl extrădeze în România pe Gregorian Bivolaru pentru a îşi ispăşi pedeapsa de şase ani de închisoare pentru trafic de persoane, dispusă în iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004 iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie anul acesta a fost prins de autorităţile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autorităţile suedeze au informat magistraţii francezi că îl menţin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.
Liderul MISA a figurat pe lista Agenţiei poliţiei europene (Europol), printre cei mai căutaţi infractori, alături de persoane precum Salah Abdeslam, dat în urmărire pentru implicare în atacurile teroriste comise la Paris în noiembrie 2015.
Citeşte şi:
Fostul avocat MISA, Mihai Rapcea, nu crede că Bivolaru va face vreo zi de închisoare în România
A fost reţinut Gregorian Bivolaru, liderul MISA! Era în Europe’s Most Wanted Fugitives!
„Bulgarul” Gregorian Bivolaru nu vrea să fie extrădat în România!