1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

TIMIȘ, județul care exportă de 518.413.000 euro! Vezi produsele care pleacă în toată lumea…

# Producţia industrială realizată în luna mai 2016 de operatorii economici din judeţul Timiş cuprinşi în eşantion a crescut cu 9,02 % comparativ cu luna mai a anului 2015, se spune în Buletinul Statistic Lunar realizat de Direcţia Regională de Statistică Timiș.
Producţia industrială realizată în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 mai 2016 a crescut cu 6,2 % faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

# În luna mai 2016, indicele valoric al cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de industrie, a fost mai mare cu 14,01% comparativ cu luna mai 2015.

# Preţurile bunurilor şi serviciilor de consum la nivel naţional, pe total, au crescut cu 0,25% în luna mai 2016 faţă de luna aprilie 2016. Pe grupe de mărfuri şi servicii, preţurile de consum au crescut cu 0,55% la mărfuri alimentare, au crescut cu 0,11% la servicii şi cu 0,09% la mărfurile nealimentare.

# Rata inflaţiei, determinată pe baza preţurilor de consum ale populaţiei, a fost în mai 2016 de 0,25% faţă de luna aprilie 2016, -0,82% faţă de luna decembrie 2015, -3,46% faţă de luna mai 2015.

# În luna martie 2016, exportul judeţului a fost de 518.413 mii euro, iar importul de 425.935 mii euro, rezultând un sold pozitiv de 92.478 mii euro.
Exportul a crescut în luna martie 2016, faţă de luna februarie 2016, la următoarele grupe de produse:  cu 4676 mii euro la animale vii și produse animale, cu 96 mii euro la produse vegetale, cu 1055 mii euro la produse alimentare, băuturi, tutun, cu 123 mii euro la produse minerale, cu 5370 la materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea,  cu 196 mii euro la piei crude, piei tăbăcite, blănuri și produse din acestea, cu 1260 mii euro la produse din lemn, plută şi împletituri din nuiele, cu 239 mii euro la pastă de lemn, deșeuri de hârtie sau de carton; hârtie și carton și articole din acestea, cu 859 mii euro la metale comune și articole din acestea, cu 16954 mii euro la maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de produs sunetul, şi imaginile, cu 2752 mii euro la mijloace de transport, cu 5174 mii euro la instrumente şi aparate optice, fotografice, cinematografice, de măsură, de control, sau precizie, cu 1785 mii euro la mărfuri şi produse diverse, cu 690 mii euro la alte produse nenominalizate în altă parte.

# Importul a crescut în luna martie 2016 faţă de luna februarie 2016 la următoarele grupe de produse: cu 197 mii euro la animale și produse animale, cu 490 mii euro la produse minerale, cu 1487 mii euro la materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea, cu 326 mii euro la produse de lemn, plută și împletituri din nuiele, cu 199 mii euro la pastă de lemn, deşeuri de hârtie sau de carton, hârtie şi carton şi articole din acestea, cu 833 mii euro la materiale textile şi articole din acestea, cu 4681 mii euro la materiale comune și articole din acestea,  cu 12484 mii euro la maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de produs sunetul, şi imaginile, cu 4322 mii euro la mijloace de transport, cu 2004 mii euro la instrumente şi aparate optice, fotografice, cinematografice, de măsiră, de control, sau precizie, cu 1220 mii euro la mărfuri și produse diverse.

# În luna mai 2016, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au crescut cu 12,7%, iar înnoptările au crescut cu 14,7%.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost în luna mai 2016 de 37,5% pe total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, faţă de 31,1 % cât a fost în luna aprilie 2016 şi de 34,6 % în luna mai 2015.

# Efectivul salariaţilor a fost de 231.992 persoane la sfârşitul lunii mai  2016, cu 505 persoane mai mare decât în luna aprilie 2016.

# Câştigul salarial mediu brut la nivel de judeţ în luna mai  2016 a fost de 2984 lei / persoană,  iar cel net de 2163 lei / persoană, în scădere faţă de luna precedentă cu 3%, atat la salariul brut, cât și la cel net.

# Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii mai 2016 (care au declarat a fi în căutarea unui loc de muncă, fiind beneficiari sau nu de drepturi băneşti), potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost de 4239 persoane, în creștere faţă de luna aprilie 2016 cu 164 persoane.
Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, numărul şomerilor e mai mic cu 254 persoane (6 %).
Din numărul total al şomerilor înregistraţi, femeile reprezintă 48%.
Rata şomajului la sfârşitul lunii mai 2016 pe total a fost de 1,2%, iar la femei de 1,3%.

# Mişcarea naturală. În luna mai 2016 în judeţul Timiş s-a înregistrat un număr de 513 născuţi-vii, mai mult cu 35 faţă de luna anterioară şi mai puţini cu 49 faţă de luna similară a anului trecut.
Sporul natural al populaţiei judeţului Timiş a fost negativ (-37 persoane).

# Locuinţe terminate. În trimestrul  I al anului 2016 au fost finalizate un număr de 843 de locuinţe cu 309 mai multe faţă de trimestrul corespunzător din anul 2015 şi cu 103 locuinţe mai multe decât în trimestrul anterior. Cele mai multe locuinţe au fost terminate în mediul rural (72,2%).

# În privinţa autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în luna mai 2016 s-au eliberat un număr de 271 autorizaţii, în scădere faţă de luna aprilie 2016 cu 17 autorizaţii, respectiv cu 59 mai mult decât în mai anterior.

1 COMENTARIU

  1. „În luna martie 2016, exportul judeţului a fost de 518.413 mii euro” – iar in titlu e vorba de ‘518.413.000 euro’. Cum e pana la urma ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :