3 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Cum se aliniază jocurile de putere în Consiliul Județean Timiș și la Primăria Timișoara începând din toamnă

Situația politică din Timiș rămâne extrem de complicată și alambicată și după alegerile locale anticipate din 9 iunie.

După o pauză inerțială, luptele politice se vor relua în perioada următoare deoarece în circa două luni și jumătate urmează să fie preluate mandatele de către noii aleși.

În acest sens, esențiale vor fi viitoarele majorități care se vor crea la nivelul Timișoarei, Consiliului Județean și Primăriei Lugoj (a doua cea mai are din județ), dar și la consiliile locale periurbane, acolo unde “stau pe câmp“ milioane de euro ce urmează să fie “greblate“ prin așa zise dezvoltări imobiliare, în fapt un dezastru urbanistic și o mizerie, la propriu, de nedescris.

La Lugoj, viitorul primar va fi Călin Dobra de la PSD, iar configurația Consiliului Local este următoarea: PSD- 7 consilieri, PNL- 5 consilieri, USR – 4 consilieri, AUR – 2 consilieri și o consilieră independentă Daniela Lungu. În al doilea municipiu din județ, PSD și PNL au candidat separat, ceea ce înseamnă că cele două partide nu sunt condiționate de niciun fel de înțelegeri stabilite înainte de alegeri, aici miza fiind numirea viceprimarului.

Așadar, Călin Dobra își poate crea majoritatea în mai multe moduri, doar unul dintre ele fiind exclus în proporție de 99%: majoritatea cu PNL, având în vedere că liberalii îl au pe lista de consilieri locali pe actualul primar demis Claudiu Buciu, care nu este doar un adversar politic pentru Călin Dobra, ci chiar un aprig dușman deoarece acesta a lansat repetat atacuri personale la adresa fostului șef al CJ Timiș, depășind astfel cadrul unei bătălii politice normale.

Prin urmare, atâta vreme cât PNL îl va păstra ca șef de organizație și consilier local pe Claudiu Buciu, o majoritate PSD-PNL nu va putea fi realizată la Lugoj. Cel mai probabil PNL va intra în opoziție și va pregăti candidatura lui Claudiu Buciu pentru 2028.

Cât privește Consiliul Județean și Primăria Timișoara lucrurile devin extrem de neclare, jocurile fiind făcute pe sub masă, tipic pentru județul Timiș, neasumat și fără niciun fel de transparență.

Cert este că Dominic Fritz de la USR rămâne primarul Timișoarei, iar Alfred Simonis de la PSD va fi următorul președinte al Consiliului Județean, ales în cadrul Alianței PSD-PNL.

Politica de alianțe pentru controlul celor două administrații nu este clar cum se va realiza, adică dacă majoritățile vor fi negociate “la pachet“ având în vedere că PSD și PNL au candidat împreună atât la Primăria Timișoara, cât și la Consiliul Județean sau separat, adică cele două partide vor putea să își facă propriile jocuri politice.

Un semn că lumea politică se trezește din “bețiile“ trase pentru a sărbători rezultatul alegerilor l-a dat PNL Timiș, care a lansat de fapt un avertisment la noul președinte al Consiliului Județean și la adresa PSD Timiș.

Astfel, vineri, 19 iulie, în cadrul unui comunicat de presă, pe care îl puteți citi AICI, liberalii din Timiș i-au “arătat pisica“ lui Alfred Simonis și i-au transmis voalat că este “sluga“ lor și îi recomandă să nu facă “demonstrații de vitejie“ deoarece arme sunt la ei:

Biroul Politic Județean al PNL Timiș s-a întrunit vineri, pentru prima dată după alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, pentru a analiza rezultatele acestui scrutin. (…).  Analiza BPJ a statuat faptul că obiectivul Alianței electorale PSD PNL Timiș a fost atins: am câștigat funcția de Președinte al Consiliului Județean Timiș, o poziție vicepreședinte revenind PNL, iar 38 din 59 dintre candidații la funcțiile de primar susținuți de PNL și-au obținut mandate. Sarcina noastră a fost să câștigăm Consiliul Județean: Președintele și majoritatea, iar asta s-a întâmplat“, se arată în comunicatul PNL Timiș.

Așadar, din comunicatul de presă aflăm cu stupoare că Alfred Simonis nu este președintele PSD al Consiliului Județean, ci al PNL, iar liberalii l-au avertizat astfel pe Alfred Simonis să nu încerce “marea cu degetul“, deoarece la Consiliul Județean un vicepreședinte ar urma să fie al PNL, ceea ce presupune că va exista o majoritate PSD-PNL care împreună au câștigat 20 de consilieri județeni, majoritatea la CJ Timiș fiind de 19 voturi.

Avertismentul clar nu este însă o veste bună pentru cetățeni, deoarece tocmai se încheie un ciclu electoral în care am avut la CJ Timiș un președinte în persoana lui Alin Nica, care a avut o marjă de “libertate“ extrem de mică, având în verde că a fost “controlat“ de tot felul de găști și grupetto din partid, care au avut o agendă separată față de administrația județeană.

Deci, ar urma să avem un nou președinte de Consiliu Județean “controlat“ tot de alte găști din PNL Timiș.

Avertismentul PNL Timiș a venit și ca urmare a faptului că PSD și PNL au un număr egal de consilieri județeni, 10 fiecare, iar USR și aliații au câștigat 11 mandate.

Deci, teoretic ar exista posibilitatea ca președintele nou ales al CJ Timiș, Alfred Simonis, să-și creeze o majoritate pe lângă PNL, cu USR. Doar că, în cadrul aliaților USR se regăsește pe lista de consilieri județeni la Forța Dreptei și actualul șef al CJ Timiș, Alin Nica, care ar fi de presupus că s-ar opune unei alianțe cu PSD-ist Alfred Simonis, având în vedere că a rămas fără candidatura din partea PNL pentru a-i face loc chiar lui Alfred Simonis. Problema Alin Nica ar putea fi însă rezolvată extrem de rapid, deoarece Alfred Simonis este încă președinte al Camerei Deputaților și principalul “soldat în garda pretoriană“ a premierului Marcel Ciolacu, iar Alin Nica urmează să rămână “pe stradă“, fără nicio funcție, după predarea mandatului de șef al CJ Timiș. În aceste condiții, chiar Alfred Simonis ar putea să-i ofere lui Alin Nica un loc călduț undeva și astfel “fiul satului Dudeștii Noi“ ar “ovaționa“ și el trecerea “carelor alegorice“ care îl vor însoți pe noul președinte.

Pentru a evita o asemenea posibilitate este importantă remarca PNL Timiș “am câștigat funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș“ deoarece la nivelul CJ Timiș în mandatul lui Alin Nica au fost angajați zeci de membri sau apropiați ai PNL Timiș, iar mai mulți liberali conduc acum instituțiile subordonate administrației județean, deci noul președinte al CJ Timiș este avertizat că are obligația păstrării înțelegerii cu PNL, va trebui să-i păstreze în funcții pe liberali și nu va avea voie să se atingă de ei, iar PSD-iștii care s-au frecat pe mâni după alegeri că vor primi un “ciolan“ vor trebui să se lingă pe la “botul“ rămas evident gol.

Interesant este că PNL Timiș, în comunicat de presă, nu a făcut nicio remarcă în privința Consiliului Local Timișoara, deci putem presupune că aici politica de alianțe este deschisă.

În urma alegerilor din 9 iunie configurația Consiliului Local Timișoara este următoarea: USR- 13 consilieri, PSD-PNL – 11 consilieri, AUR – 3 consilieri.

Așadar, pentru al doilea ciclu electoral consecutiv USR se confruntă cu “blestemul“ votului lipsă, deoarece majoritatea este la 14 voturi în Consiliul Local, iar miza post alegeri este numirea celor doi viceprimari și controlul societăților din subordinea PMT.

În cadrul Alianței PSD-PNL situația manadelor este următoarea: PNL – 7 consilieri locali și PSD – 4 consilieri locali.

Deci, în Consiliul Local Timișoara PSD și PNL nu pot avea majoritate împreună decât prin cooptarea celor de la AUR.

În aceste condiții, dacă excludem AUR, cei de la USR vor trebui să aleagă între o majoritate cu PNL sau PSD, sau chiar o mare “frăție nedemocratică“, fără opoziție, și să avem o “monstruoasă coaliție“ USR-PNL-PSD și astfel Timișoara va intra în retorica Coreea de Nord.

La fel, dacă excludem o “monstruoasă coaliție“, cei de la USR, conform zvonurilor, ar opta pentru o majoritate cu PSD, deoarece PSD i-a votat lui Dominic Fritz și în 2020 alegerea viceprimarului din partea USR și ulterior i-a asigurat o majoritate cât de cât în Consiliul Local.

Mai mult decât atât, la PSD a fost transferat înainte de alegeri fostul liberal Raul Ambruș, un aliat al USR, și împreună cu care cei USR asigură conducerea societăților din subordinea CLT.

Însă, în aceste condiții, distrugerea PNL în Timișoara este garantată 100%.

Cine i-ar putea salva pe liberali?

Ei bine, tocmai mare lor rival, Dominic Fritz.

Totuși există și aici o problemă, menținerea lui Nicolae Robu ca factor decizional în cadrul PNL Timiș, ceea ce ar putea reduce marja de negociere a PNL în raport cu USR, deoarece este evident că Nicolae Robu “nu s-a vindecat“ nici după două înfrângeri catastrofale.

Totuși, cei de la PNL ar putea recurge la o “șmecherie“.

Adică, să lanseze o campanie împotriva lui Dominic Fritz, dar în spatele cortinei, departe de ochii cetățenilor, să-și dea acordul ca actualul viceprimar Cosmin Tabără să continue alături de administrația USR și astfel cu votul său cei de la USR ar avea cele 14 voturi necesare numirii celor doi viceprimari, unul de la USR și unul de la PNL.

În acest mod, cei de la PSD vor rămâne în urma alegerilor cu praful de pe tobă: un președinte “captiv“ la CJ Timiș, fără viceprimar la Timișoara, mare lor vis, iar pozițiile deținute pe Timișoara vor fi transferate treptat spre PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

AUR a ratat ținta la prezidențiale

Nici la sediul Alianței pentru Unirea Românilor situația de la orele serii nu era prea strălucită. Ba se poate spune chiar că tristețea era...

FOTO | Cât de sumbru poate deveni viitorul României? Iată primele rezultate ale alegerilor

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale primul tur, 25 noiembrie ORA 00:35 Spre nedumerirea multor români, un candidat neașteptat pare că se află pe primul loc la...

Citește și :