6.2 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Contract de lucrări semnat de Aquatim pe PNRR

Aquatim a semnat în data de 17 iulie 2024, un contract de lucrări din cadrul Proiectului „Extindere rețea canalizare pe Calea Șagului, etapa III-A, tronson cuprins între Calea Chișodei și sens giratoriu centre comerciale – Municipiul Timișoara” (cod C1I100122000035), finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Contractul CL 1 PNRR, având aceeași denumire ca și proiectul, și o valoare de 2.318.506,54 lei, fără TVA, a fost semnat cu firma ROMTIM INSTAL SRL și presupune următoarele lucrări: realizarea unui colector gravitațional cu o lungime de 877m, a unei stații de pompare a apelor uzate menajere și a unei conducte de refulare în lungime de 137m.
Durata contractului este de 6 luni execuție + 36 luni perioada de garanție (de la data Ordinului de Începere).

Proiectele abordate de Aquatim fac parte din Pilonul I Tranziție verde, Componenta C1: Managementul apei al PNRR și au ca obiectiv asigurarea sustenabilă a apei pentru un viitor sigur al populației, mediului și economiei.
Prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se urmărește consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene. De asemenea, se dorește creșterea gradului de acces al populației, în special din zonele rurale, la un serviciu public de apă și canalizare conform cu cerințele Directivelor europene și accesibil tuturor categoriilor sociale. Totodată, în timp, se dorește îmbunătățirea igienei, sănătății și bunăstării la nivelul comunităților/gospodăriilor beneficiare.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :