Castelul Huniade va deveni, preț de trei zile, o curte din evul mediu de odinioară cu prinți, curtezane și cavaleri. Cea de-a șasea ediție a Festivalului Medieval de la Castelul Huniade începe vineri.
Începând cu ora 20:00 va avea loc parada medievală, în cadrul căreia prinți, domnițe sau menestreli vor colinda principalele piețele. Parada începe chiar din Parcul Castelului și continuă prin Piața Victoriei, Str. Alba Iulia, Piața Libertății, Piața Unirii. Apoi prinții, domnițele și cavalerii se vor întoarce la Castel.
Scopul festivalului este acela de a aduce istoria un pic mai aproape de timișoreni, dar și de a promova meșteșugurile, gastronomia și tradițiile de odinioară. Organizatorii promit o că vor creea atmosferă nemaiîntâlnită din vremurile apuse ale comiților castelani. Reconstituiri istorice ale marilor bătălii, ateliere și demonstrații, muzică live, spectacole pirotehnice vor da viață Castelului Huniade, timp de trei zile de neuitat.
În cadrul festivalului vor avea loc reconstituiri ale unor momente istorice deosebite Asediul Timișoarei din 1552, Bătălia din secolul VI. Va mai fi reconstituită și atmosfera din taberele cavalerilor Teutoni din Transilvania de secol XIII.