9.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Spectacolul TNTm „Victimele datoriei” a fost selectat în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Național din Timișoara este deosebit de încântat să anunțe că a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru cu spectacolul VICTIMELE DATORIEI de Eugène Ionesco, regia artistică Radu Iacoban. După vizionarea a peste 250 de spectacole din România și din străinătate, echipa de curatori ai FNT 2024, alcătuită din criticii de teatru Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu, a inclus spectacolul Teatrului Național în această ediție a festivalului, ediție plasată, așa cum declară organizatorii „sub semnul dramaturgiilor posibilului”.

Răspunzând pe deplin acestui concept, „Victimele datoriei” sparge granița dintre realitate și fantastic, într-o incursiune trepidantă, palpitantă, detectivistică prin cele trei niveluri ale conștiinței omenești. Un spectacol despre singurătatea ființei umane care, la fel ca în întreg universul ionescian, nu intră în malaxorul terorii – fie că refuză, ca în „Rinocerii”, fie că nu știe cum, ca în acest spectacol.
Pentru public, „Victimele datoriei” reprezintă o întâlnire deosebită cu una dintre cele mai importante voci ale dramaturgiei lumii – Eugène Ionesco, într-un text cu o identitate pe cât de recognoscibilă, pe atât de particulară, de personală, ceea ce a făcut, pesemne, ca această piesă să fie montată mult mai rar decât mult mai cunoscutele „Rinocerii”, „Scaunele”, „Cântăreața cheală” etc.

Spectacolul „Victimele datoriei” este o tragi-comedie construită ca un joc de oglinzi care, pendulând între vizibil și invizibil, între concret și inefabil, își urmărește eroul – un om obișnuit, aparent fără identitate, interpretat de unul dintre cei mai reprezentativi actori ai Teatrului Național din Timișoara, Matei Chioariu – pe un drum bizar, comic și tragic, pe care se vede silit să îl parcurgă, în căutarea rădăcinilor răului. Parcurge acest traseu împins, ghidat, provocat de niște personaje la fel de caleidoscopice, interpretate de reputații actori Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Ion Rizea și Iuliana Crăescu.
Scenografia și visuals-urile sunt semnate de Tudor Prodan.
Cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Național de Teatru este programat între 18 și 27 octombrie 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cine este Sergiu Celac, mentorul lui Călin Georgescu

Cine este Sergiu Celac, mentorul lui Călin Georgescu. Intrarea în turul II a independentului a fost neașteptată, prezidențiabilul neparticipând în campanie la dezbateri cu...

Cum să asortezi pantofii cu ținuta? Trenduri de modă disponibile online

Atunci când ne gândim la ținuta perfectă, ultima piesă pe care o alegem sunt pantofii. Cu toate acestea, pantofii au puterea de a schimba...

Citește și :