1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

15 IRAKIENI prinși la granița cu SERBIA. Vor să ajungă la frau Angela Merkel…

Poliţiştii de frontieră au depistat 15 persoane, 5 adulţi şi 10 minori, care intenţionau să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.

În dimineaţa zilei de 29 iulie, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, au declanşat o acţiune tactică specifică pentru reţinerea unui grup de persoane, care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre frontieră spre interiorul ţării, pe direcţia localităţii de frontieră Valcani.
Grupul, format din 15 persoane, care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre trei familii formate din 5 adulţi, dintre care doi bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 24-45 ani, precum şi 10 minori, doi dintre aceştia fiind în vârstă de 1 an, ceilalţi cu vârste cuprinse între 3 şi 11 ani.
La cercetări, persoanele în cauză au declarat că sunt din Irak şi că intenţionau să ajungă în Germania, la rude.

Au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Citește și :