6.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Trei din patru candidați au promovat în acest an examenul de Bacalaureat. Un rezultat bun, față de ultimii ani, dar care nu exclude motive de îngrijorare punctuale

„Rezultatele examenului de Bacalaureat din 2024 indică o rată de succes de 81,5% pentru promoția curentă, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), pe lângă acești candidați fiind prezenți și cei care aparțin promoțiilor din anii trecuți, cu o rată de 31% succes la examenul din acest an. Rezultatul global de la Bacalaureatul 2024 este unul pozitiv, ca bilanț față de anul de referință 2009, respectiv cea mai bună rată din ultimii ani, 76,4%” – arată deputatul Marilen Gabriel Pirtea, președintele comisiei de educație și cercetare din PNL.

„Și totuși, acest rezultat bun, care ne bucură, nu exclude motivele de îngrijorare, indicative pentru neîmplinirile învățământului preuniversitar și a societății noastre, în ansamblu. Peste 2800 dintre candidați înscriși au lipsit la proba la alegere a profilului, însumând 2% din totalul candidaților înscriși, un număr destul de mare, îngrijorător, care merită o analiză aprofundată și o propunere de strategie remedială, pentru viitor. În plus, deși nu este un indicator global complet definitoriu, evoluția numărului de candidați care au obținut note de 10 la toate probele susținute în examenul de Bacalaureat cunoaște o tendință descendentă, de la peste două sute în sesiunea de vară 2022, la 54 în sesiunea de vară 2023 și doar 39 în sesiunea de vară 2024”, subliniază deputatul liberal.

„În acest context, analiza poate continua dincolo de numărul total al candidaților care au obținut note de 10 la toate probele în 2024, la nivelul țării. Spre exemplu, constatăm și o involuție a numărului candidaților cu note de 10 din jumătatea de vest și centru a țării (considerând 13 județe, din vest, nord-vest, sud-vest și centru): de la 51 candidați cu 10 la toate probele în 2022, la 15 în 2023 și la doar 8 în 2024. Scăderea generală a numărului candidaților cu performanțe foarte bune în sesiunea de vară 2024 în această zonă, cu note de 10 pe linie, este un fenomen precedat de variația foarte mare a calității educației preuniversitare între județe: de la 82,57% promovabilitate la Bacalaureat în județul Brașov, la 62,61% promovabilitate în Mehedinți. În ansamblul macroregiunii din partea de vest și centru a țării (cele 13 județe considerate în vest și centru) constatăm totuși menținerea cifrei totale de candidați prezenți la examenul de Bacalaureat (34 mii de candidați), cu o tendință de creștere a ratei de promovabilitate de-a lungul anilor. Nu în ultimul rând, se observă că variația performanțelor candidaților este și un rezultat al dezvoltării rețelei educaționale (în Timiș, spre exemplu, sunt 58 de licee și promovabilitate în 2024 de 72%, față de doar 19 licee în Mehedinți și o promovabilitate în 2024 de 62%). Dezvoltarea rețelei educaționale rămâne unul dintre cei mai importanți predictori ai evoluției de ansamblu în sistemul de învățământ preuniversitar, foarte important pentru viitorul educației”, conchide deputatul Marilen Gabriel Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | Zeci de timișoreni au umplut secțiile de votare de la liceul Calderon. Printre ei s-a aflat și Eugen Dogariu, senator

Liceul Jean Louis Calderon a vuit de lume. Tineri, adulți și bătrâni deopotrivă, zeci de Timișoreni au umplut cele patru secții de votare amenajate...

Fraudă la alegeri! Președinta unei secții de votare a încercat să completeze procese verbale în alb

Deși în primele ore ale zilei de votare a fost liniște, a apărut iată, o o primă tentativă de fraudare a alegerilor. Președinta unei...

Citește și :