4.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Premiul John Scott: cea mai bună lucrare de licență în domeniul ingineriei structurale de la Facultatea de Construcții a UPT, recompensată cu 1.500 GPB

Facultatea de Construcții a Universității Politehnica Timișoara a continuat și în acest an tradiția de a premia cea mai bună lucrare de licență în domeniul ingineriei structurale în cadrul competiții „The John Scott Travelling Award”. Competiția reunește candidații selectați la nivelul comisiilor de licență pentru programele de studii CCIA, ICE, ICG, premiul, în valoare de 1.500 de lire sterline, fiind acordat de Fundația „The John Scott Memorial Trust”, având sediul în Edinburgh, UK.

Conform specificului acestei competiții, imprimat de ing. John Scott la inițierea ei, câștigătorul premiului ar urma să utilizeze banii pentru o călătorie de documentare cu specific tehnic, participare la o conferință în domeniul ingineriei structurale, sau practică la o firmă din străinătate în vederea familiarizării cu tehnologii moderne în domeniul construcțiilor. Ulterior călătoriei de documentare realizate, absolventul premiat prezintă o informare în cadrul facultății, în fața colegilor ce urmează să absolve studiile de licență în anul universitar următor.

În acest an au fost 5 candidați, cu următoarele lucrări:
 Victor Andreiu – Proiectarea sistemului structural într-o clădire industrială cu caracteristici speciale (coordonator conf.dr.ing. Sorin-Codruț Floruț);
 Daniel Gui – Podul feroviar peste râul Neajlov (coordonator conf.dr.ing. Edward Petzek);
 Denis-Ovidiu Ivașcu – Clădire de birouri cu cadre de oțel multi-etajate (coordonatori prof.dr.ing. Florea Dinu & ș.l.dr.ing. Călin Neagu);
 Ioan-Aurelian Pop – Studiu comparativ al unei clădiri de birouri P+1E, cu structură din oțel, folosind sisteme de pardoseli din beton armat și podea laminată din lemn (coordonator prof.dr.ing. Aurel Stratan);
 Cosmin Zgură – Proiectarea unei structuri ce adăpostește un bazin semi-olimpic de înot (coordonator conf.dr.ing. Sorin-Codruț Floruț).

După prezentarea lucrărilor în fața unei comisii de jurizare formată din acad. Dan Dubină, președintele Academiei Române – filiala Timișoara (președinte), dr.ing. Cornel Farcaș, conf.dr.ing. Mircea Georgescu, prof.dr.ing. Valeriu Stoian și prof.dr.ing. Raul Zaharia, decanul Facultății de Construcții, a fost stabilit câștigătorul premiului în valoare de 1500 GBP: studentul Ioan-Aurelian Pop, absolvent al programului de studii ICE – Inginerie Civilă in limba Engleză. Criteriile de care a ținut cont comisia de jurizare au fost conținutul științific, noutatea adusă de lucrare, dar și modul de prezentare. Premiul constă într-o bursă care poate fi folosită pentru mobilități internaționale pentru oportunități de explorare și învățare.

Inginerul John Scott, un scoțian din Edinburgh, cu o carieră marcantă în domeniul ingineriei structurale, este un vechi prieten al Facultății de Construcții de la Timișoara, prima sa vizită datând din anul 1991, când a legat o relație profesională și de prietenie cu decanul de atunci al facultății, prof.dr.ing. Liviu Gădeanu. A contribuit în mod decisiv și pe termen lung la buna funcționare a programului de studii Inginerie Civilă în limba Engleză (ICE) prin sprijinirea unei serii de stagii de documentare individuale ale unor studenți și cadre didactice de la Timișoara în Marea Britanie.
John Scott a fost și fondator al SRUE (Scottish Romanian University Exchange), fundație britanică înființată pentru sprijinirea educației tehnice în limba engleză din România. În scurt timp a fost creată și o filială SRUE în Timișoara, principalul său rol fiind de sprijinire a studenților și cadrelor didactice române din domeniul ingineriei civile prin schimburi de experiență în Marea Britanie și stimularea performanței educaționale prin premii acordate studenților români.


De-a lungul timpului, prin acest program, zeci de studenți români au avut ocazia de a studia la Universitatea din Edinburgh, iar studenți britanici au venit să studieze la Universitatea Politehnica Timișoara, înregistrându-se, de asemenea, și o serie de schimburi de cadre didactice. Fondurile acordate de SRUE studenților români aveau ca proveniență colecta publică, respectiv sume din venitul personal al lui John Scott. În condițiile în care bursele Socrates/Erasmus erau insuficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente stagiului studenților români la Edinburgh, SRUE a plătit, în toată perioada , câte 1500 GPB pentru fiecare student, pentru suplimentarea burselor.
După decesul său, în 2012, John Scott a lăsat moștenire, prin testament, studenților și cadrelor didactice de la Facultatea de Construcții a UPT (domeniul ingineriei structurale), suma de 180.000 GPB pentru susținerea educației tehnice în limba engleză.
Pentru a avea acces la această moștenire pe cale testamentară se creează, în februarie 2014, cu sprijinul UPT, Fundația The John Scott Memorial Trust, cu sediul la Edinburgh.

Legătura fundației cu Universitatea Politehnica Timișoara se face printr-un grup de patru custozi români (acad. Dan Dubină, prof.dr.ing. Raul Zaharia, prof.dr.ing. Valeriu Stoian și conf.dr.ing. Mircea Georgescu) care decid prin vot asupra modului de cheltuire a fondurilor.
În prezent, direcțiile de acțiune ale Fundației The John Scott Memorial Trust se îndreaptă spre susținerea financiară a studenților de la programul de studii ICE (câte doi studenți din anul III), care beneficiază și de suport Erasmus+ pentru un stagiu didactic de un semestru la Universitatea din Edinburgh și premierea celei mai bune lucrări de diplomă în domeniul ingineriei structurale.
În semn de recunoștință pentru sprijinul consistent acordat Universității Politehnica Timișoara, Senatul UPT a organizat, în mai 2004, o ceremonie în cadrul căreia i-a acordat domnului John Scott o Diplomă de Excelență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :