14.4 C
Timișoara
sâmbătă 5 octombrie 2024

Fabian, elevul de nota 10 din Timișoara, și povestea unei reușite impresionante. ,,Dumnezeu, profesorii și părinții m-au ajutat să obțin această performanță”

Un singur elev din Timiș a obținut media 10 la Evaluarea Națională înainte de contestații. Este vorba de Fabian Cristea, elev la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara.

Fabian a reușit să obțină media 10 pe linie la Evaluarea Națională. Pe lângă orele de la clasă, elevul a luat meditații în particular și a muncit foarte mult acasă.

Fabian spune că fără ajutorul profesorilor săi nu ar fi reușit performanța de a lua notă maximă la evaluare.

”A fost un an greu, plin de provocări, pe care l-am trecut cu ajutorul lui Dumnezeu, al profesorilor, dar și al părinților mei. Am avut niște profesori foarte buni și cred că asta a contat cel mai mult. Tot timpul, profesorii au fost foarte buni și m-au învățat tot ce știu. Mie îmi place foarte mult Matematica. Din clasa a VII-a am început să îndrăgesc Matematica. M-am bazat mai mult pe școală. Nu am vrut să fac nimic în afara școlii pentru că am vrut să fac ceva bine și să nu încerc să fac două lucruri și să nu-l fac pe niciunul la fel de bine cum vreau eu”, spune elevul timișorean.

Fabian își dorește să își continue studiile la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva”, profilul Matematică-Informatică, iar mai târziu să devină arhitect sau IT-ist. Până atunci, vrea să se bucure de rezultatul obținut la Evaluarea Națională pentru a ajunge la performanța din acest an.

Fără jocuri pe telefon

Fabian spune că nu a făcut un efort extraordinar, dar recunoaște că nu a pierdut timpul pe telefon.

”Nu am renunțat la nimic. Timpul liber a fost timp liber, iar cât am stat acasă am încercat să fac cât de mult pot și să învăț și să fiu perseverent, dar am ieșit și cu prietenii în oraș și m-am simțit bine. Nu a fost un chin clasa a VIII-a. Am încercat cât de mult am putut eu să renunț la telefon și la celelalte lucruri care mă pot distrage de la învățat. Nu prea m-am jucat, mai mult am stat pe telefon și am vorbit pe rețele de socializare cu prietenii mei, lucru care m-a ajutat. Datorită colegilor buni pe care i-am avut, am reușit să mă simt bine și să merg cu drag”, spune elevul din Timișoara.

Fabian a mai declarat că cea mai importantă răsplată pentru performanța unică de la Evaluarea Națională este să petreacă timp cu familia și să călătorească împreună cu părinții lui și cu sora mai mică.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Austria, între două crize

Austria nu încetează să uimească Europa, nici în bine, dar nici în rău. Alegerile generale desfășurate duminică, 29 septembrie, au adus rezultatul așteptat de...

Un cunoscut medic timișorean s-a stins din viață

Cu adâncă tristețe anunțăm plecarea dintre noi a colegei noastre, Dr. Civig Claudia, care a slujit cu devotament în cadrul Spitalului Clinic de Urgență...

Citește și :