3 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Gala MDVTM 2024, un spectacol al creativității și inovației în modă și design vestimentar, oferit de absolvenții Facultății de Arte și Design din UVT

Facultatea de Arte și Design (FAD) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin programul de studiu Modă – Design Vestimentar, are plăcerea de a vă invita la Gala MDVTM 2024, care va avea loc joi, 4 iulie 2024, la Iulius Garden (Iulius Town), începând de la ora 20. Acest eveniment, la care intrarea este liberă, oferă oportunitatea de a urmări pe podium colecțiile vestimentare ale absolvenților generației 2024 FAD, atât de la nivelul studiilor de licență, cât și de la cel al studiilor de masterat.

Creațiile vestimentare prezentate reflectă viziunea acestei generații asupra lumii contemporane, evidențiind un spirit ludic, îndrăzneală, rafinament, curaj, sofisticare și sensibilitate. Temele abordate de absolvenții din acest an includ sustenabilitatea, digitizarea, incluziunea socială, diversitatea, memoria personală, tehnologizarea, bucuria și recuperarea tradiției.

Coordonatorii Galei MDVTM 2024 sunt: conf.univ.dr. Andreea Palade Flondor, conf.univ.dr. Valentina Ștefănescu, lect.univ.dr. Sandra Chira, lect.univ.dr. Cristina Lazăr, lect.univ.dr. Eugenia Riemschneider și lect.univ.dr. Corina Mutu.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Universitatea de Vest din Timișoara, care aniversează în acest an opt decenii de la înființare, oferă comunității timișorene noi evenimente ale creativității, prin care sunt prezentate publicului larg ideile inovatoare și opțiunile artistice ale studenților și mentorilor care îi îndrumă. În această serie, Gala de modă și design vestimentar s-a impus ca un eveniment în care sunt aduse în prim plan colecțiile vestimentare cele mai reușite create de absolvenții acestui program al Facultății de Arte și Design din UVT, prezentate publicului timișorean.”

Gala MDVTM 2024 este realizată în parteneriat cu Iulius Town Timișoara și face parte din seria de evenimente 80+, organizată cu ocazia aniversării celor 80 de ani de la înființarea UVT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :