Marți, 25 iunie, va fi o zi cu emoții pentru mai mult de 5.500 de adolescenți din Timiș. Pentru elevii de clasa a VIII-a încep examenele de sfârșit de ciclu gimnazial.
Primul examen este cel de Limba și Literatura Română. În 27 iunie se va desfășura examenul scris la Matematică, iar în 28 iunie, proba la Limba Maternă pentru comunitățile de elevi care aparțin minorităților din România.
În județul Timiș, 5.502 de elevi s-au înscris la probele de Evaluare Națională, conform Inspectoratului Școlar Județean Timiș.
Intrarea în sălile de examen se va face între orele 8:00 – 8:30. Elevii trebuie să aibă cu ei un act de identitate valid, dar și pix sau stilou neapărat cu cerneală albastră.
La proba de Matematică care va avea loc joi, 27 iunie, aceștia pot să-și ducă cu ei un creion, liniar și gumă de șters.
Elevii nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane, poșete ori manuale sau culegeri. În funcție de organizarea fiecărei școli, bagajele pot fi depozitate într-un loc special amenajat.
La ora 9:00 elevii vor primi foile cu subiecte de examen, foaia cu colț negru pe care își vor scrie numele și răspunsurile propriu-zise, dar și foile de cionă special ștampilate.
Pentru susținerea examenului, elevii au la dispoziție două ore, iar ultimii trei candidați trebuie să rămână în sală, până când ultimul fintre ei își va fi terminat examenul scris.
Rezultatele vor apărea în data de 3 iulie, până în ora 14:00. Elevii nemulțumiți de nota lor pot depune contestație online, în 3 iulie, intervalul orar 16:00 – 19:00, dar și în 4 iulie, între orele 08:00 – 12:00.
„Elevii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori”, transmite Ministerul Educaţiei.
Notele finale după contestații se vor afișa marți, 9 iulie. Numele elevilor nu vor fi făcute publice, ci fiecare elev își va verifica propriul cod primit după fiecare probă de examen.
Sursă: www.digi24.ro