10.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Piața Libertății a devenit stadion la meciul cu Belgia al Echipei Naționale

Sâmbătă, 22 iunie, în Piața Libertății inimile a mii de timișoreni au bătut în sincron pentru echipa  națională  la  meciul  România – Belgia. Meciul a fost difuzat în cadrul unei proiecții speciale organizate de Druckeria.

La  proiecție  au  participat  5.000  –  6.000  de  suporteri  și  indiferent  de  vârstă,  iubirea  și pasiunea pentru fotbal a fost resimțită de fiecare dintre ei.

Scopul  proiecției  în  piață  a  fost  ca  meciul  să fie văzut de cât mai mulți oameni: „Nu era niciun loc public în centrul orașului unde să vadă toată lumea meciul, așa că ne-am hotărât să oferim noi”, a declarat Sebastian Novovic, președintele Druckeria.

În afară de proiecția propriu-zisă, în Piața Libertății Druckeria au mai organizat și ateliere de creație alături de cei mici, dar și un antrenament pentru juniori, susținut de Cristian Gălan, antrenorul pentru juniori din cadrul Politehnica Timișoara.

Cristian  Gălan  a  transmis,  pe  rețelele  sociale,  că  a  avut  parte  de  o  experiență  foarte frumoasă.  El  a  antrenat  trei  jucători  din  categoria  de  juniori,  în  piață,  chiar  sub  ochii privitorilor  și  ai  turiștilor.  Acesta  s-a  declarat  încântat  și  le-a  mulțumit  chiar celor  mici pentru dedicare. „Am susținut un scurt antrenament în Piața Libertății, printre trecători și sub atenta lupă a turiștilor sau a oamenilor care au venit să vadă meciul România – Belgia pe ecranul uriaș montat în piață! Cei 3 micuți care au răspuns afirmativ invitației Druckeria de a se înscrie pentru a efectua acest antrenament s-au comportat admirabil. Ema, Adi și Alex ați fost superbi. Vă mulțumesc!”, este mesajul antrenorului Cristian Gălan.

În Piață, atmosfera a fost plăcută. Mulți dintre suporteri au purtat tricourile Naționalei, iar în centru erau și mulți copii, care se jucau pe lângă părinții lor, sau priveau atenți meciul, la fel ca și cei mari.

Când s-a terminat meciul, cei din piață au fost dezamăgiți, însă suporterii timișoreni nu se lasă bătuți cu una cu două, ci așteaptă optimiști următorul meci, cu Slovacia.

Președintele Druckeria spune că este posibil ca și meciul cu Slovacia să fie proiectat. Acesta a menționat că a primit solicitări de la suporteri în acest sens.

Proiecția  meciului  a  fost  organizată  de  Asociația  Suporterilor  Timișoreni  –  Druckeria,  cu sprijinul Primăriei și al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Curstea Constituțională a cerut renumărarea voturilor și amână validarea rezultatelor din primul tur

Curtea Constituțională a cerut Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor de la alegeri. De asemenea, CCR a amânat până vineri decizia de a valida...

Poliția, Parchetul și Autoritatea Electoală Permanentă în cercetează pe Georgescu

Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la...

Citește și :