5.1 C
Timișoara
duminică 20 octombrie 2024

FOTO | Bucate tradiționale ucrainene, muzică din Irac și ateliere pentru copii la Picnicul Intercultural din Parcul Rebeca

Parcul Rebeca din zona Blașovici devine, în acest sfârșit de săptămână, punctul de întâlnire al culturilor comunităților de migranți din Timișoara. Refugee Art Festival, îi reunește pe cetățenii străini din Timișoara, care au ocazia să le arate curioșilor un pic din cultura lor.

Picnicul Intercultural a fost o încântare atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Timișorenii au avut ocazia să încerce mâncare tradițională, să asculte muzică din străinătate, dar și să-i cunoască direct pe cetățenii străini aflați în Parcul Civic.

Copii s-au jucat în cadrul atelierelor de creație, au avut ocazia să guste dulciuri și au avut parte chiar și de pictură pe față. De asemenea, cei mici au învățat să gătească borș ucrainean, servit rece. Atelierul de gătit a fost organizat de către Direcția de Asistență Socială.

În parc a fost și un târg de produse tradiționale, unde artiste din Ucraina au expus produse hand-made.

În cadrul evenimentului au cântat și artiști din Timișoara și Irac, iar cei curioși au avut ocazia să asculte muzică tradițională arabă.

Evenimente vor avea loc și mâine. De la ora 16:00 la Muzeul Satului Bănățean va avea loc  Șezătoarea Urbană de Artă și Incluziune Socială, în parteneriat cu Flight Festival

Aflat la cea de-a opta ediție, Timișoara Refugee Art Festival face parte din programul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțată prin programul ”Legacy Timișoara 2023”, derulat de Centrul de Proiecte, cu fonduri de la Ministerul Culturii.

Sursă foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :