O firmă de transport din Timișoara, a fost amendată pentru mai multe nereguri. Polițiștii au dat trei amenzi în valoare de 72.000 de lei, pentru lipsa unor autorizații, dar și colaborarea cu firme care nu au licență în domeniu.
Este vorba despre o firmă de transport persoane din Timișoara. Firma ar fi trebuit să aibă autorizația de la Registrul Auto Român pentru întreținerea vehiculelor, dar și autorizația de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, care să ateste funcționarea conformă elevatoarelor manuale și pneumatice.
O altă neregulă găsită de polițiști face referire sistemul de supraveghere video. Este vorba despre 16 camere de luat vederi, montate de o firmă care nu avea licență de funcționare în domeniu.
De asemenea, societatea nu avea contract cu nicio firmă de salubrizare și nu colecta adecvat uleiurile uzate.