5.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

„Harta ajutorului”, proiectul care i-a învațat pe elevi despre fenomenul hărțuirii în școli

Peste 3.600 de elevi din Timișoara, dar și din județ au învățat despre ce presupune fenomenul de byllying (hărțuire), în cadrul campaniei „Harta ajutorului”, desfășurate de  Biroul Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Astfel, în cadrul campaniei „Harta ajutorului”, care vizează prevenirea bullying-ului în rândul elevilor, au fost desfășurate 181 de activități educative, pe parcursul cărora elevii au învățat ce înseamnă bullying-ul în școli, dar și cum să prevină acest fenomen.

La proiect au participat și profesorii lor. Peste 200 de profesori din peste 70 de unități de învățământ din Timișoara și din județ.

Scopul campaniei a fost acela de atransforma școala într-un mediu sigur, dar și de a-i învăța pe elevi cum să se apere de acest fenomen.

Campania a fost desfășurată în perioada septembrie 2023- iunie 2024. În cadrul proiectului au colaborat: Inspectoratul Școlar Timiș, Centrul Județean de Resurse și Asistență Socială Timiș.

Sursă foto: IPJ Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă reformă medicală îi amenință pe pacienții cu dizabilități din toată țara! Riscurile la care aceștia pot fi supuși

Curând, persoanele cu dizabilități riscă rămână fără medici suficient de pregătiți ca să-i trateze, pentru că Guvernul și-a propus să desființeze specializarea de Medicină...

Sulyok Tamás, președintele Ungariei, vizitează capitala Banatului la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, Fundația Integratio din Timișoara, Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, Parohia Reformată...

Citește și :