Ideea de campus verde și sustenabil, enunțată de Universitatea Politehnica Timișoara la intrarea în cel de-al doilea secol al existenței sale, începe să prindă contur. Reprezentanții UPT au semnat vineri, 7 iunie 2024, la sediul Ministerului Energiei, contractul de finanțare care vizează instalarea unui sistem fotovoltaic la 17 clădiri ale Universității Politehnica Timișoara (cămine studențești, clădiri ale facultăților, clădiri administrative), cu o putere instalată de 1,5 MWh, în valoare de 1,8 milioane de euro, printr-un proiect finanțat din fondurile Ministerului Energiei, clădirile vizate urmând să își asigure o producție de energie electrică regenerabilă care să acopere necesarul de consum.
În contextul global marcat în mod semnificativ de schimbările climatice, de încălzirea globală, de creșterea gradului de poluare și de preocupările intense de combatere a acestor fenomene, atât la nivel european – Pactul Verde European, Directiva UE 2018/2001 a Parlamentului European și Consiliului privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile si Inițiativa emblematică „Accelerarea” din Strategia anuală pentru 2021 privind creșterea durabilă – cât și nivel national, Universitatea Politehnica Timișoara a propus, iar Ministerul Energiei a aprobat un proiect de producție de energie regenerabilă din sursă solară pe acoperișurile a 17 imobile din cadrul UPT: Clădirea Electro – Corpurile A și C, Orologerie, SPM, CDFCTT, Cantina 1C, Cămin 4C, Cămin 7C, Cămin 8C, Cămin 9C, Cămin 11C, Cămin 14C, Cămin 19C, Cămin 20C, Cămin 21C, Cămin 22C, Cămin 2MV și Policlinica Studențească.
Finanțarea proiectului intitulat „Implementarea de sisteme fotovoltaice pentru autoconsum la Universitatea Politehnica Timișoara” s-a făcut în baza apelului „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, promovat de Ministerul Energiei.
După semnarea contractului de finanțare, Sebastian Burduja, ministrul energiei, a declarat: „Întotdeauna am susținut investițiile pentru învățământul românesc. Atât în calitate de ministru al cercetării, digitalizării și inovării, cât și în calitatea actuală de ministru al energiei. Prin investiția de astăzi sprijinim Politehnica Timișoara să-și asigure parțial independența energetică și să promoveze utilizarea energiei verzi. Investiția de astăzi permite universității să reducă semnificativ costurile energetice, economiile realizate putând fi direcționate către alte nevoi educaționale și de cercetare. Suntem dedicați susținerii instituțiilor de învățământ în eforturile lor de a adopta soluții sustenabile și de a deveni mai autonome din punct de vedere energetic.”
Realizarea obiectivului de investiție propus reprezintă o lucrare de importanță pentru Universitatea Politehnica Timișoara, contribuind în mod direct la reducerea impactului asupra mediului, odată cu economii la bugetul instituției.
„Investiția este una foarte importantă și necesară pentru Politehnică în vederea obiectivelor pe care ni le propunem în noul plan strategic al universității. Mulțumim Ministerului Energiei pentru suportul oferit în faza de contractare a acestui proiect și suntem convinși că acest sprijin consistent va continuă și în faza de implementare. Faptul că suntem prima universitate care semnează contractul cu Ministerul se datorează eforturilor de evaluare și realizare a propunerii tehnice ale colegilor din universitate împreună cu zona administrativă. Țin să-i menționez pe prof.dr.ing. Nicolae Muntean și conf.dr.ing. Florin Molnar din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică pentru colaborarea foarte bună cu aparatul administrativ, sub coordonarea prorectorului conf.dr.ing. Simon Pescari. Le mulțumesc tuturor pentru munca extraordinară depusă pentru a fi prima universitate care derulează acest gen de proiecte”, a declarat conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Durata estimată de implementare a obiectivului de investiții este de 12 luni.