3 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Cine sunt favoriții timișorenilor la alegerile din 9 iunie. Bătălia pentru mandatul de două miliarde de euro se anunță pe muchie de cuțit | VIDEO

Campania electorală se află pe ultima sută de metri. Cursa pentru scaunul de primar al Timișoarei este foarte strânsă. Vizavi de alegeri, părerile sunt una și una, iar agora bănățeană clocotește cu gândul la 9 iunie. Unii oameni sunt reticenți, alții porniți asupra unui anume candidat, iar alții afișează o simpatie fățișă. Orașul vuiește tot mai tare de păreri pro și contra, dar și de nemulțumiri, propuneri și păreri despre cum e cârmuită Timișoara. Alegerile din acest an se anunță a fi surprinzătoare, dar și echilibrate. În ciuda faptului că la Primăria Timișoara principala luptă electorală se dă între cei doi candidați, există și alții care, conform estimărilor, vor obține procentaje interesante. De asemenea, o noutate în ceea ce privește alegerile de anul acesta îl reprezintă coalițiile între partide, care nu sunt văzute cu ochi buni de experți și pot deruta alegătorii.

Locuitorii Timișoarei știu că trebuie să meargă la vot. Pentru cea mai mare parte a cetățenilor, alegerile sunt importante. Am ieșit pe străzile urbei, pentru a afla, chiar de la timișoreni, care este perspectiva lor asupra alegerilor, a modului în care este condus orașul. Am fost curioși să vedem de care parte a baricadei se situează cetățenii Timișoarei în ceea ce privește candidatul la funcția de primar al Timișoarei. Ne-am plimbat din Piața Victoriei până în Unirii, în speranța de a descoperi care este perspectiva oamenilor cu privire la pulsul electoral, pe ultima sută de metri înainte de alegeri.

Deși alegătorii fluctuează între Nicolae Robu și Dominic Fritz, există și timișoreni care s-au săturat de ambele tabere, preferând, în schimb, la conducere o femeie.
„Aș vota cu o doamnă, fiindcă eu consider că este mai capabilă. În ceea ce privește candidații la Primărie, mă abțin. Consider că o primăriță ar gospodări altfel orașul”, crede un timișorean. Întrebat despre ceea ce îl nemulțumește, timișoreanul a pomenit aspectul orașului, care, după propria-i părere, este unul învechit.

Există și timișoreni mulțumiți de gospodărirea actuală a Timișoarei și consideră că orașul este frumos. „Orașul arată mai fain decât mai demult. Nu am fost în foarte multe cartiere, însă, prin zona în care mă plimb eu, sunt mulțumit de cum arată”, este de părere un trecător întâlnit în Piața Libertății. Există și alte voci mulțumite de oraș, dar care au subliniat că nu au fost schimbări mari în ultimii patru ani.

Unii au declarat că nu merg la vot. Din cele aproape 40 de persoane chestionate, patru au declarat că nu participă la alegerile din 9 iunie. Nu ar fi prima dată când în secțiile de votare din Timișoara va bate vântul. La alegerile de acum patru ani, un pic peste 93.000 de alegători au participat la vot. Prezența la vot înregistrată în 2020 a fost de puțin peste 33%. Spre exemplu, la secția de vot amenajată la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, din peste 1.271 de alegători înscriși pe listele permanente s-au prezentat la urne 344 de votanți. La Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, din cei peste 1.400 de alegători înscriși pe liste, au votat doar 521.

 

Dintre locuitorii chestionați, au fost și câțiva care nu s-au decis în dreptul cărui nume vor pune ștampila de vot duminică. Deși campania electorală se îndreaptă spre final, ei spun că vor decide în zilele următoare. În afara lor am întâlnit și câțiva cetățeni care nu au dorit să dezvăluie numele candidatului favorit.

Marcel Tolcea, profesor universitar, este de părere că „alegerile se vor decide și în ultimele zile”. Acesta ne-a oferit o analiză proprie asupra alegerilor locale din Timișoara și afirmă că vom asista la „cel mai surprinzător moment electoral din istoria postcomunistă a României”.

„Alegerile se vor decide și în ultimele zile, deoarece trebuie să constatăm un lucru foarte interesant: până acum, în ceea ce privește campania electorală din Timișoara nu a fost niciun moment de emotivitate puternică, până în momentul în care primarul Dominic Fritz a avut o intervenție în centrul orașului, la unul dintre spațiile care au fost abuziv ocupate. În ceea ce privește situația fostului primar al Timișoarei, campania sa electorală a fost lipsită de momente de tensiune. Echipa de comunicatori l-a îndemnat să fie mai calm. În felul acesta el a pierdut prilejul de a produce momente tensionate, deci memorabile. Practic, el nu a spus nimic din ceea ce poate ajunge la urechile electoratului indecis.

În ceea ce privește candidatura lui Ilie Sârbu, a fost o candidatură care a ieșit complet din modelele partidului AUR. El s-a axat pe umor, pe conștientizarea responsabilității față de patrimoniul orașului. Totuși, prestația lui nu a ajuns decât la urechile electoratului AUR. Pentru că AUR este un partid de opoziție, la fel ca fostul partid România Mare, electoratul știe pe cine să voteze.

Meteorologia zilei de 9 iunie este foarte importantă. Dacă va fi foarte cald, este probabil să înregistrăm un absenteism foarte mare. Eu prevăd că nu mulți timișoreni vor merge la vot. Electoratul este la fel de amețit aici, la Timișoara, ca și la București, din cauza alianțelor «împotriva naturii». Oamenii nu mai știu cu cine să voteze, nici vechii liberali, nici pesediștii nu mai înțeleg nimic din lucrurile care s-au întâmplat în ultimele luni. Cred că asistăm la cel mai surprinzător moment electoral din istoria postcomunistă a României”, este de părere prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Colegul nostru Adrian Marcu, profesor de sociologie la UMF „Victor Babeș” Timișoara, a făcut o succintă analiză a alegerilor locale de duminică, 9 iunie 2024. Este de părere că adevărata luptă se va da între Dominic Fritz și Nicolae Robu. De asemenea, el consideră că alegerile din acest mandat sunt echilibrate.

„Alegerile de duminică, din Timișoara, vor fi, cel mai probabil, cele mai echilibrate din ultimii 30 de ani. De pildă, pentru Primăria Timișoara, lupta se va da în doi, între Dominic Fritz și Nicolae Robu, cu toate că mai sunt câțiva candidați care vor obține procente interesante. Oricum, exceptând scrutinul din anul 2000, când Gheorghe Ciuhandu a câștigat cu câteva procente competiția cu candidatul PSD Timiș de la acea vreme, doctorul Simion Surdan, în restul anilor scurși din 1989 și până astăzi am avut mereu un favorit cert. Domnii Ciuhandu și Robu și-au câștigat facil mandatele de primar — doar acum patru ani s-a produs scurtcircuitul numit Dominic Fritz. Victoria acestuia din urmă s-a bazat pe câteva elemente care au făcut diferența în 2020 în competiția cu Robu. În primul rând, USR era pe atunci o forță politică în ascensiune, se plasa ca o reală și solidă alternativă la PSD-ul condus de autocratul Dragnea, venind astfel în întâmpinarea votanților tineri și educați. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, USR a pierdut constant din aderenții săi obișnuiți, iar Fritz va avea de dus o luptă serioasă pentru a-l învinge pe Robu. Cel puțin așa ne arată majoritatea sondajelor comandate pentru uz intern de PSD, PNL și USR Timiș.

În plus, e de urmărit și cât de mult vor atrage de partea lor din votanții obișnuiți ai lui Dominic Fritz candidatul REPER Timiș, Raul Olajos, cel care a făcut parte, în primii doi ani de mandat ai actualului primar, din echipa acestuia, și Cristian Moș, fostul președinte al USR Timiș, detronat de Fritz din această funcție imediat după câștigarea mandatului de primar. Este de așteptat ca Olajos și Moș să rupă cinci-șase procente din zestrea electorală a USR Timiș, aspect care îl va ajuta pe Nicolae Robu să-i sufle în ceafă lui Fritz, așa cum de altfel arată sondajele amintite mai devreme. De asemenea, Marian Constantin Vasile, fost lider al PNL Timiș și fost manager al CJ Timiș vreme de trei ani, ar putea câștiga procente bune, în calitate de candidat independent.

E interesant de văzut cât va obține candidatul AUR în Timișoara, Ilie Vasile Sârbu, un personaj care vine din societatea civilă și mai puțin din zona politică clasică. Este posibil ca acest partid extrem de controversat să prindă o felie consistentă în Timiș, undeva între opt și zece procente, dacă nu chiar mai mult, în vreme ce în Timișoara să câștige între cinci și șapte la sută din voturi.

Cât privește lupta pentru Consiliul Județean Timiș, aici lucrurile par ceva mai simple, în sensul că bătălia dintre Alfred Simonis, candidatul Alianței PSD-PNL Timiș, și Alin Nica, candidatul propus de Dreapta Unită, pare că este destul de dezechilibrată.
Simonis este susținut de majoritatea primarilor pesediști și liberali din județ, în vreme ce Nica se bazează exclusiv pe votul politic, de tip ideologic al timișenilor și timișorenilor. Dacă nu se întâmplă vreo minune, Simonis va câștiga, cel mai probabil, cursa pentru șefia Timișului”, a concluzionat sociologul Adrian Marcu.

Deși aceste analize rămân valide, înfruntarea finală a candidaților, atât la primărie, cât și la consiliul județean, va avea loc în ziua de 9 iunie. Rămâne de văzut care vor fi rezultatele. La fel ca în ultimii ani, puterea de decizie le aparține exclusiv timișorenilor ți timișenilor. Ei vor fi cei care vor hotărî cine va administra orașul și județul în următorii patru ani.

2 COMENTARII

  1. Este clar că cetățenii sunt împărțiți în opinii, dar fiecare vot contează în determinarea viitorului orașului. Sper ca toți timișorenii să se prezinte la urne și să facă o alegere informată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

AUR a ratat ținta la prezidențiale

Nici la sediul Alianței pentru Unirea Românilor situația de la orele serii nu era prea strălucită. Ba se poate spune chiar că tristețea era...

FOTO | Cât de sumbru poate deveni viitorul României? Iată primele rezultate ale alegerilor

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale primul tur, 25 noiembrie ORA 00:35 Spre nedumerirea multor români, un candidat neașteptat pare că se află pe primul loc la...

Citește și :