Slovacia nu este prima țară mică în care violența manifestă depășește predicțiile și orice așteptări. Există un soi de stereotip — cel puțin în lumea occidentală —, în conformitate cu care statele mici sunt pașnice, echilibrate instituțional și preocupate, cu precădere, de aspecte caritabile și culturale. Această imagine provine, desigur, de la țările liliputane din Europa de Vest, foste ducate sau principate, care, surprinzător, dar și îmbucurător, au decis și au reușit să-și păstreze independența și neutralitatea pe plan global. Cazul Slovaciei, însă, diferă extrem de mult și ne surprinde cu fiecare nou pas politic pe care îl adoptă. Am scris despre țara aceasta și rareori sau deloc în termeni optimiști. Poate că singurul gest „normal” pe care l-a adoptat după separarea de Cehia vecină a fost adoptarea monedei euro, deși chiar acest gest a fost o formă de protest și de supra-independență. Suspectăm faptul că au preferat rigorile sau, oricum, jocul zonei euro decât să mențină tandemul cu Cehia. Ceea ce poate acționa și invers, determinând Cehia să stea deoparte tocmai spre a nu fi — din nou — alăturată Slovaciei!

Dincolo de speculații, știm că miercuri, 15 mai, premierul Robert Fico a fost împușcat de la mică distanță în timpul unei vizite în orășelul Handlova, atunci când s-a îndreptat spre mulțime pentru salut și strângeri de mână. Teoretic și legal vorbind, devenise un politician extrem de puternic în țară, după ce protejatul său, Peter Pellegrini, a câștigat turul secund al prezidențialelor cu 53,12% luna trecută. A fost transportat de urgență la un spital din apropiere și operat timp de mai multe ore. Medical, se spune că premierul ar fi acum în afara unor pericole majore, dar juridic se știu foarte puține lucruri. Aceasta nu a împiedicat teoriile conspiraționiste, nici acuzele politice reciproce ale celor două mari tendințe din societatea slovacă. Noi înșine nu putem decât relata ceea ce a devoalat până acum presa din Slovacia, adăugând mai mult sau mai puțin piper, „după gust”. Cazul fiind extrem de complex, trebuie subliniat că nu vom beneficia de un răspuns clar prea curând, posibil niciodată.

Oficial, cel care a apăsat pe trăgaci ar fi un bărbat în vârstă de 71 de ani, originar din Levice, cunoscut drept scriitor de poezie și proză anti-imigrație. Cum și Robert Fico s-a pronunțat, de câte ori a avut ocazia, împotriva cotelor de migranți și chiar a împins Slovacia, alături de Ungaria, într-un proces la Curtea Europeană de Justiție împotriva Comisiei Europene, pe tema impunerii migranților, avem, așadar, toate datele să credem că „asasinul” Juraj Cintula ar fi trebuit să fie de partea lui Fico. În plus, luând în calcul lista personalităților de prim-rang ce au deplâns atacul, găsim reprezentanți ai întregului spectru politic și strategic planetar. Iar de aici, blocajul ar putea să-și intre în rol. Și totuși…

Lupul singuratic

Acesta e numele sub care sunt cunoscuți atacatorii care nu fac parte din grupuri criminale organizate, care nu datorează (mai) nimic niciunei rețele de sprijin, care își asumă gestul și chiar au o lungă argumentare în susținerea faptei. Iar presa din Slovacia tinde să disemineze ideea de „lup singuratic”. Nu știm dacă e real sau doar un nou aspect al propagandei. Cum spuneam, la această oră nu putem decât bănui, desena scenarii și urmări cu atenție cele ce se vor petrece pe scena politică din Slovacia, cu precădere începând din luna iunie, atunci când Pellegrini își va asuma, prin jurământ, poziția de președinte. Deocamdată, subliniază Matej Šimalčík, jurnalist și analist politic la Institutul Central-European pentru Afaceri Asiatice, se pare că nici legislația internă slovacă nu era pregătită pentru o criză de asemenea grad, neexistând nicio prevedere explicită cu privire la politicianul îndreptățit să-l înlocuiască pe Fico pe durata spitalizării și a recuperării. Vom spune că, după decuplarea de Cehia, clasa politică din Slovacia a reușit să păstreze o oarecare aură de echilibru, dincolo de disensiunile tot mai pronunțate. La ora aceasta, puterea (partidul social-democrat SMER) acuză opoziția că a dezbinat societatea într-o asemenea măsură, încât până și dialogul pe teme politice a devenit aproape imposibil. Dar, chiar și așa, nimeni nu și-a pus, până acum, problema preluării prerogativelor de premier — nu puține — în cazul în care acesta nu le poate asuma pe o anume perioadă.

Revenim la lup. În comparație cu formațiunile organizate, lupul singuratic e greu de descoperit, de anticipat și de controlat înainte să acționeze. Desigur, nu e imposibil, dar aceasta ar presupune, probabil, ca jumătate din societate să controleze cel puțin cealaltă jumătate. Lupul singuratic nu prezintă elemente stridente: duce o viață aproximativ normală, cu toate că jurnalul său, de pildă, sau postările ar putea conține indicii — și, deseori, așa se petrec lucrurile. Dar fără un motiv cu adevărat demonstrabil, nimeni nu e îndreptățit să ne citească jurnalul! În plus, lupul singuratic își pregătește muniția, atacul, măștile publice în mod independent, fără a devoala cuiva adevăratele intenții sau detaliile planului său. Se mișcă liber prin numeroase orașe, are contacte, nu toate frecventabile, dar are și scuze, argumente, scenarii alternative. Se numesc „povești de acoperire” („cover-stories”). A fost, oare, Juraj Cintula, un asemenea personaj?

Legenda urbană apărută după atac spune că Cintula deținea în mod legal muniția, lucrând și acum ca agent privat de securitate pentru un centru comercial. Conform declarațiilor pe care el însuși le-a dat poliției după incident, ideea de a-l asasina pe Fico i-ar fi venit îndată după anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale, adică după ce Fico, prin Pellegrini, aduna practic întreaga putere politică în mâinile sale. De aici, propagandiștii SMER au început defăimarea opoziției, pe care au acuzat-o că a divizat societatea până într-atât încât să incite la ură și crimă. Dacă am fi într-o țară sud-americană, ar fi lesne de crezut. Să fi fost, oare, preluată maniera de lucru de peste mări tocmai în Slovacia? Nimic nu trebuie exclus, dar parcă e greu de crezut. Amintim doar că, îndată după identificarea făptașului, SMER-ii au și anunțat că Cintula ar fi fost un activist al opoziției. Se știe deja că în 2016 a fondat Mișcarea Împotriva Violenței și susținea că „violența este deseori reacția populară, o formă de exprimare a lipsei de satisfacție oferită de starea de lucruri dintr-un anumit spațiu. Haideți să nu fim satisfăcuți, dar nici violenți”. Cum se întâmplă adesea, lupii singuratici își schimbă, își modelează convingerile în funcție de factori previzibili, dar și necunoscuți. Iar de aici încep necunoscutele, poate jocul dublu al lui Cintula, poate dedesubturile unui context mult mai complicat decât intuim la această oră. De pildă, anchetatorii iau în considerare și posibilitatea ca Cintula să fi jucat rolul lupului singuratic, cu toate că în spatele său ar putea fi rețele complicate.

Pe de-o parte, se pare că și-ar fi exprimat opoziția față de invadarea Ucrainei, invazie pe care o considera demolatoare a „frăției slave”. Într-un alt loc ar fi declarat că se opune politicilor lui Fico de a strangula media independentă și a crea un post public de televiziune coordonat direct de executiv. De asemenea, a condamnat public măsurile luate de guvern pentru anularea legilor anti-corupție, care, de fapt, vizau tocmai actuala nomenclatură SMER și, corelativ, măsurile pentru destructurarea instituției Procurorului special anticorupție. Într-o țară care încă mai păstrează pretenții democratice, asemenea critici, chiar dacă deloc confortabile pentru cei vizați, nu pun neapărat serviciile de urmărire penală pe urmele celui care le exprimă.

Presa care a preluat cazul (Novinky.cz, The Telegraph) a lăsat să se strecoare „banala” informație că Cintula ar fi simpatizat, în 2016, cu un grup paramilitar pro-rus, Slovenski Branci (Recruții Slovaci), grup care ar fi avut legături cu clubul de motocicliști ruși „Lupii nopții”, cu ajutorul cărora slovacii ar fi primit instructaj de la membrii Spetsnaz. Se pare că grupul slovac s-ar fi auto-dizolvat, dar aceasta nu înseamnă că nu pot fi reorganizați într-un nou grup, mai puțin cunoscut. Cert este că, în timp ce agresorul se afla în custodia poliției, alături de soția sa, cineva i-ar fi șters conturile de pe rețelele de socializare.

Contra-principatul Slovac

Cu titlu de informație, se cuvine să adăugăm trei aspecte. Primul, deja cunoscut publicului român, se referă la Jan Kuciak, tânărul jurnalist de investigații ucis în 2018, alături de logodnica sa, pentru că intrase pe un fir extrem de periculos al detaliilor unor afaceri derulate de apropiați ai premierului (și atunci) Robert Fico cu un grup mafiot italian, camuflat în sindicatul ’Ndrangheta. Secretare, prietene de zile negre, foste vedete topless numite în funcții guvernamentale, scurgeri de informații și, iată, un jurnalist care crede că face investigații. Înainte să apuce să spună clar și cuprinzător care a fost contribuția lui Fico la afacere, Kuciak a fost… împușcat. De atunci, dincolo de procedurile juridice, societatea slovacă nu a mai reușit să-și dreagă stupoarea și să depășească șocul. Cinic vorbind, acesta e mediul din care premierul Fico pare a fi preluat limbajul suburban cu care își omagiază opozanții, fie ei politici, fie din presă: târfe, hoți, hiene. O include aici și pe președinta țării, aflată încă în exercițiu.

Un al doilea element care trebuie adus în calcul este simpatia manifestă exprimată de liderii SMER față de politica actuală a Rusiei, împreună cu agenda clară de a extrage Slovacia din NATO și, poate, din UE. Tăierea oricărui ajutor pentru Ucraina de îndată după preluarea puterii, împreună cu retorica anti-europeană și declarațiile că vor bloca orice discuții privitoare la o eventuală aderare a Ucrainei la UE și NATO, completează tabloul. Slovacia, așa cum declarau numeroși suporteri SMER în campania pentru alegerile parlamentare din toamna trecută, Slovacia nu are ce căuta „sub dominație americană”, ea trebuie să se alăture BRICS (organizația coordonată de China și Rusia) și să „se elibereze” de impunerile toxice venite din vest. Cum e și firesc, de îndată după revenirea lui Fico la putere, Slovacia s-a opus sancțiunilor îndreptate împotriva Rusiei propunând relaxarea relațiilor reciproce și încetării războiului din Ucraina după planul de pace propus de Beijing.

Actualul partid la putere, SMER, a creat alianță post-electorală cu SNS, un partid naționalist cu pretenții de formațiune moderată. Cu toate acestea, din SNS s-a desprins, acum câțiva ani, Republika, o grupare cu adevărat extremistă. Nu a trecut pragul electoral pentru parlamentul național, dar are liste proprii pentru alegerile europarlamentare programate luna viitoare. În cuprinsul acesteia se află nimeni altul decât Tibor Eliot Rostas, redactor-șef al revistei Zem & Vek (Pământ și ere), publicație cu o rată de credibilitate foarte scăzută. Cum Rostas se află pe poziția a 15-a, ar părea, din nou, că nu are nicio șansă. Doar că sistemul electoral „preferențial” admite posibilitatea ca electorii să atașeze numelor de pe listă, ștampila care îi urcă în clasament, putând câștiga și atunci când, scriptic, cineva era/este pe un loc ne-eligibil. Să nu uităm că grupul său de presă are peste 30.000 de abonați, potențiali votanți și, mai rău, potențiali suporteri ai ideilor sale importate din discursurile unor lideri chinezi și ruși. Domnul în cauză a fost, recent, în vizită „de lucru” în China, unde a dat interviuri despre epuizarea Uniunii Europene și iminenta ei prăbușire. Să nu uităm că politicieni cu nume mai grele au spus, recent, aproximativ același lucru în urechile președintelui Xi. Cum e și firesc, domnul Rostas a discutat facilități de afaceri chineze în Slovacia și a reiterat faptul că „dominația americană” se află pe final, grupul BRICS, China – Rusia – Brazilia, reprezentând statele care vor coordona politica mondială și alături de care trebuie să stea Slovacia.

E greu de spus încotro se îndreaptă Slovacia. Departe de a fi leagănul unui echilibru de putere politică, micuțul stat central-european manifestă o voluptate a subteranei comploturilor globale, a disidenței de dragul de a avea un soi de identitate — reală sau imaginară — și se încrâncenează să adopte cele mai toxice măsuri posibile. Este clar de ce președinta în exercițiu a refuzat să mai candideze pentru un al doilea mandat, dar nu e clar deloc cine va ține măsura de acum înainte. Evident, Viktor Orban a deplâns tentativa de asasinat numindu-l pe Fico „prietenul său” și e de crezut că așteaptă cu mai multă ardoare decât poate spune revenirea premierului slovac în activitate. Odată cu jumătatea a doua a anului, nu doar Pellegrini își va prelua toiagul de președinte, ci și Orban pe acela al președinției rotative a Consiliului UE, unde va avea nevoie de sprijinul lui Fico pentru a influența crearea noilor instituții europene și a agendei de reformare a tratatelor.

Ca orice tentativă de asasinat, e deplorabil. Fiind în Europa, e sinistru, mai ales că apele politicii pe continent sunt departe de a fi limpezi. S-a pronunțat și președintele Biden, dar și Ursula von den Leyen și Vladimir Putin. Dincolo de aceste nume, rămâne stupoarea că Slovacia nu încetează să ne șocheze și că suntem neputincioși în fața unor extremisme greu de prevăzut.