3.1 C
Timișoara
sâmbătă 30 noiembrie 2024

Un pod important din Timișoara riscă să nu fie reabilitat prea curând din lipsa banilor

Expertiza arată că podul se află într-o stare necorespunzătoare în privința elementelor de rezistență și a infrastructurii.

Reabilitarea Podului Muncii din Timișoara, care face legătura între Gara de Nord și strada Iuliu Maniu, fostă Reșiței, este estimată la aproape 50 de milioane de lei.

Devizul, aprobat încă din 2019 a fost actualizat, și se caută sursă de finanțare.

Actualizarea a fost necesară înainte de licitația pentru execuție. Pentru finanțarea lucrărilor estimate la peste 49 de milioane de lei, inclusiv TVA, primăria va face demersuri în vederea atragerii de fonduri prin programul național de construcții de interes public sau social. Dacă documentația va fi respinsă, vor fi identificate alte surse de finanțare, inclusiv de la bugetul local”, spune purtătorul de cuvânt al municipalității, Monica Ivan.

Expertiza realizată pentru proiect constată starea necorespunzătoare a suprastructurii, a elementelor de rezistenţă și a infrastructurii, degradări ale malurilor, în zona carosabilă şi pe trotuare, dar şi modificări de albie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :