Democrația nu se bizuie întotdeauna sau exclusiv pe separația puterilor, gândită de un anume Montesquieu acum mai bine de 300 de ani. Pentru a funcționa rezonabil, ea are nevoie și de combustia numită circulația banilor în economie, iar Adam Smith a teoretizat, tot cu vreo 300 de ani în urmă, ce e bine și ce e rău în privința avuției națiunilor. Mai pe înțelesul tuturor, faptul că, fără un capitalism funcțional și așezat pe bazele egalității de șanse, dar nu în sens marxist, evident, democrația riscă să eșueze în autocrație ori, și mai grav, în cleptocrație.
Așa stând lucrurile, înțelegem că la baza mai tuturor bătăliilor politice, precedate de testul numit alegeri libere, se regăsește și dorința, până la un punct naturală, a viitorilor administratori de bunuri publice, primari, președinți de consilii județene, președinți de țară, de a ajunge, pe românește, în „fruntea bucatelor”. Că unii dintre aceștia (nu puțini, din păcate, la noi) eșuează în cleptocrație și, pe cale de consecință, nu foarte mulți dregători de bunuri publice, aleși prin vot democratic, ajung să și facă lucruri importante pentru comunitățile lor ține de o dialectică complexă și complicată, în egală măsură. Dar, la fel de adevărat, are legătură și cu construcția identitară și de mentalități a celor născuți pe aceste meleaguri.
Prin urmare, deducem de aici că bătălia electorală pentru Timișoara și Timiș nu este numai pentru principii și valori umane înalte, ci are și miza limpede a luptei pentru împărțirea resurselor orașului și județului. Care, cum am amintit în titlul articolului, nu sunt deloc de neglijat.
Dacă ne referim la Timișoara, atunci trebuie spus că bugetul pe acest an este calculat să atingă 2 miliarde și jumătate de lei, adică jumătate de miliard de euro. Asta ar însemna, la o primă vedere, circa 2 miliarde de euro la dispoziția celui care va câștiga Primăria Timișoara în ziua de 9 iunie. Banii nu sunt deloc puțini, dimpotrivă. Dacă facem o comparație cu bugetul Capitalei Banatului de acum zece an, înseamnă o triplare a bugetului în termeni nominali. Aceasta este miza câștigării alegerilor pentru Timișoara, înainte de toate, dincolo de faptul, firește, reconfortant, că astfel de sume, investite cu cap și fără alte interese de grup la mijloc, ar putea asigura locuitorilor orașului un viitor mai bun și mai fericit.
Dincolo, la Consiliul Județean Timiș, „potul” este simțitor mai mic, dar, chiar și așa, tot va fi vorba de o sumă care va atinge, într-un mandat de patru ani, cifra de un miliard de euro.
Sumele acestea ar putea crește exponențial dacă viitorii dregători ai treburilor publice locale — am în vedere, aici, pe primarul și pe președintele de consiliu județean, ce urmează să fie aleși pe 9 iunie — vor fi capabili să obțină în plus sume de la bugetul național și de la Uniunea Europeană. Un lucru care, din păcate, din cauza slabei calități manageriale și a lipsei de implicare a celor care au condus Timișoara și Timișul în ultimii patru ani, fapt imputabil și celor de dinaintea lui Fritz și Nica, ca să fim corecți până la capăt, nu s-a întâmplat.
Să convenim: nu poate exista o democrație funcțională în lipsa unui capitalism funcțional pe principii bine definite și în baza domniei legii. De aceea, pe 9 iunie, electorii din Timiș și din Timișoara nu ar trebui să piardă din vedere nicio clipă cui încredințează cele peste 3 miliarde de euro aflate în joc. O sumă amețitoare, care va însemna avuția tuturor ce locuiesc și vor continua să locuiască aici în următorii patru ani.
