Funcționarii din sute de primării din România s-au aflat din nou în grevă de avertisment timp de două ore.
Angajații afiliați la Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor (SCOR) au suspendat activitatea cu publicul între orele 11.00 și 13.00.
Sindicalistii, care au mai fost în grevă in acest an, spun că, după trei luni de păcăleală, armistițiul acordat la cererea Guvernului a încetat, iar promisiunile au fost simple amăgiri.
În comuna arădeană Păuliș, cetățenii care au avut de rezolvat situații la primărie au fost nevoiți să plece acasă.
“A trebuit să ridic o indemnizație de handicap și mi s-a spus că este grevă până la ora 13.00. E dreptul lor legal să-și facă greva, să-și facă ce au de făcut. Ce părere am? Este normal într-o țară democratică, oricine poate să facă o grevă. Fiecare are dreptul să-și ceară drepturi, să își ceară un salariu mai mare, pentru că toată lumea merge la muncă pentru bani și în învățământ se fac greve și în sistemul sanitar și peste tot. E ceva normal în ziua de azi”, spune un cetățean.
Nici documentele aduse de Poșta Română nu nu fost preluate.
“De la Poștă, cu scrisori recomandate, cu citații pentru primărie, luni revin la prima oră să le predau, pentru că sunt în grevă de avertisment. Au programul cred că până la ora 14:00. Dacă ajung până la 14.00, că eu merg prin sat, vin la 13.30 mai încerc. Pe fete le văd de multe ori până la șase-șapte lucrând aici”, spune poștărița din localitatea Păuliș.
Sindicaliștii cer respectarea legii salarizarii și amenință cu continuarea protestelor, până la declanșarea grevei generale chiar în săptămana algerilor locale și europalamentare, ceea ce ar putea duce la boicotarea procesului electoral.