Profeție biblică sau nu, în Vinerea Mare s-a hotărât întreaga soartă a creștinismului, conform învățăturilor biblice. Isus Hristos a fost condamnat pe nedrept la moarte prin răstignire.

Informațiile relatate în articol includ expertiza lui Cristian Terheș, preot greco – catolic pasionat de Drept, care a analizat pentru Adevărul faptele biblice petrecute la Judecata lui Isus Hristos. Informațiile sunt susținute de cartea „Jurisprudența penală în Israelul Antic”, scrisă de Samuel Mendelsohn.

Întregul proces a fost plin de erori judiciare, fiindcă arhiereii și cărturarii erau porniți spre a-L judeca pe Isus. Însuși Pilat din Pont a încercat să-L scape, însă a fost nevoit să-l condamne la insistențele gloatei furioase.

Acestea se întâmplau în Galileea, în anul 30, secolul I, în timpul ocupației romane a Israelului, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat, conform învățăturilor religioase.

Înscenat de un complice

Isus din Nazaret, un predicator evereu, a fost bănuit de insurecție, adică intenția de a îndepărta regimul politic. Nu a fost singur, i-a avut cu el pe cei 12 apostoli, printre care și Iuda. El a fost cel care „l-a turnat” arhiereilor și în schimbul sumei de 30 de arginți, i-a ajutat pe arhierei să-i însceneze flagrantul, pentru a fi prins.

În legea rabinică, mărturia unui complice nu era permisă, fiindcă nici viața sau libertatea unei persoane nu puteau fi compromise de cineva care recunoaște că a fost complice la acel delict.

Flagrantul s-a petrecut noaptea în Grădina Getsimani, loc în care Isus și cei 12 apostoli se întâlneau după rugăciune. Iuda i-a adus pe arhierei și pe căpeteniile oastei să-l captureze pe Isus.

Conform legii iudaice păcălirea cuiva cu scopul de a-l determina să comită o infracțiune era o practică incorectă. Dacă cel bănuit nu a știut că încalcă o lege, în timpul procesului, inculpatul beneficia de circumstanțe atentuante.

Arhiereii, judecătorii de la acea perioadă, au fost cei care l-au adus pe Isus la judecată. În legea iudaică era interzis ca judecătorii să-l acuze pe inculpat înainte ca el să ajungă în instanță.

Judecat „noaptea ca hoții”

Deși a fost arestat ca un tâlhar, Isus nu s-a opus arestării. A fost judecat noaptea, în casa comună a lui Ana și Caiafa, ceea ce era ilegal. În legea iudaică procesele erau publice, trebuiau să se desfășoare în locuri special amenajate, nu în locuința arhiereilor. De asemenea, fiindcă era vorba despre o judecată pentru o pedeapsă cu moartea, procesul trebuia să se desfășoare exclusiv pe timp de zi, fiindcă era imperativ analiza probelor și a declarațiilor date de martori să fie cântărite cu atenție.

Pălmuit fiindcă s-a apărat

Isus a fost audiat fără să fie informat despre fapta pe care a comis-o. În timpul procesului, arhiereul Ana i-a pus întrebări care să-l determine să se autoincrimineze. În mod normal, în timpul unui proces, ar fi trebuit ca inculpatului să i se prezinte atât acuzațiile, cât și martorii. Pentru că Isus Hristos i-a cerut lui Ana în mod expres o judecată corectă, el a jos pălmuit peste obraz de unul din soldați. În timpul unui proces, agresarea inculpatului era interzisă, până la sentința definitivă. De asemenea, inculpatul trebuia să fie judecat fără a fi imobilizat. Hristos a fost legat la mâini în timpul procesului.

Sinedriul îi căuta nod în papură

Legea iudaică prevedea ca judecătorii să fie imparțiali. În acest caz, arhiereii au dorit să-l prindă pe Isus încă dinainte ca Iuda să să-l dea pe mâna lor. De asemenea, acasă la Caiafa erau deja adunați preoți ca să-i judece cazul lui Isus.

Sinedriul (forul III de judecată), a căutat martori pentru a-i susține acuzațiie. Legea evreilor prevedea ca martorii acuzării să fie prezenți siguri, din inițiativă proprie în sala de judecată, înaintea începerii procesului.

De asemenea martorii au fost mincinoși. Conform legii iudaice, mărturia mincinoasă era o practică interzisă, iar cel care mințea în fața forului judecătoresc era sancționat cu aceeași pedeapsă ca acuzatul.

Ba mai mult, declarațiile martorilor nu s-au potrivit. În acest caz inculpatul ar fi trebuit eliberat.

Pe parcursul procesului Isus a tăcut, iar Caiafa a încercat să-l iscodească. „Nu ești tu Cristosul, fiul celui Binecuvântat?”, după cum relatează Evanghelia lui Marcu. În timpul procesului Caiafa și-a depășit atribuțiile, acuzându-l, deși observația judecătorului nu era legată de fapta pentru care a fost acuzat Isus, adică insurecția.

La remarca lui preotului Caiafa, Isus a răspuns: „Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic (…)”, relatează Evanghelia după Marcu.

Auzind aceste vorbe, forul l-a condamnat imediat la moarte; Ba mai mult, Caiafa și-a rupt hainele, acuzându-l pe Isus că „hulește”, adică aduce ocară.

Nu a fost lăsat să se apere împotriva noilor acuzații aduse la adresa Lui

Totuși, inculpatul nu putea fi condamnat numai în baza propriilor declarații, dacă acestea nu erau susținute de alți doi martori, după cum prevede jurisprudența iudaică veche.

De asemenea, lui Isus i-a fost revocat dreptul la apărare pentru faptul că a hulit în prezența Sinedriului. I-a fost interzis și să-și aducă martori. Într-un proces echitabil, aducerea martorilor era permisă, oricând, până la sentința definitivă.

Caiafa și-a ieșit din minți

După declarația controversată la lui Isus, judecătorul Caiafa, devenind scandalizat, și-a rupt hainele. Ruperea hainelor era considerat un gest extrem. În timpul procesului, preoții de la acea perioadă nu aveau voie să-și dea jos hainele preoțești.

De asmenea, cutuma judecătorească cerea ca deciziile să fie analizate cu calm, în baza probelor și a declarațiilor. Ba mai mult, verdictul ar fi trebuit să fie dat în ziua următoare, ca preoții să aibă timp în luarea deciziei.

Procesul, inechitabil

În Iudeea, deliberarea se făcea în baza votului. Fiecare membru al forului de judecată vota. Ordinea era stabilită în funcție de vârstă, de la cel mai tânăr, la cel mai bătrân.

În cazul procesului lui Isus Hristos, verdicul a fost strigat, fără a fi deliberat, reacția preotului Caiafa influențând decizia întregului Sinedriu. Ba mai mult, decizia a fost unanimă. După cutumele evreiești din Talmund, se consideră că Isus nu a avut parte de un proces echitabil, fiindcă verdictul a fost dat unanim. În acest caz, acuzatul ar fi trebuit achitat.

Procesul a avut loc vinerea, înaintea Sabatului și a Paștelui Evreiesc. Era interzis ca procesele pentru pedeapsa cu moartea să se desfășoare la sfârșit de săptămână, ori înaintea unei sărbători.

Arhiereii trebuiau să fie călăii lui Isus

După ce l-au condamnat la moarte, arhiereii trebuiau să fie primii care îi aplicau pedeapsa cu moartea. Apoi, trupul trebuia dat gloatei. După ce Isus a fost condamnat, membrii forului s-au sfătuit legat de cum să-i aplice pedeapsa. Aceștia n-au ajuns la o concluzie, așa că l-au dus la Pilat.

Pilat l-a găsit nevinovat pe Isus, aflând că e Isus e din Galileeaa, a hotărât să-l trimită în fața lui Irod. Nici acesta nu l-a găsit vinovat și l-a trimis înapoi, după o sumedenie de batjocuri.

Considerându-l nevinovat, Pilat intenționa să-l elibereze cu ocazia sărbătorii Paștelui Evreies. La acea perioadă era obieciul ca înainte de sărbătoare, un condamnat să fie eliberat. Totuși, mulțimea scandalizată l-a propus pe tâlharul Baraba pentru eliberare.

Membrii forului de judecată au încercat să influențeze opinia publică în a-i acorda pedeapsa lui Isus, ceea ce era interzis în Legile lui Moise.

Isus Hristos a fost, până la urmă răstignit în locul tâlharului Baraba. El a murit apoi, pe cruce. Contrar legilor iudaice, totul s-a petrecut în mai puțin de 24 de ore.

Sursă: https://adevarul.ro

Foto: Huff.ro