6.2 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele mai vechi și mai mari din Universitatea Politehnica Timișoara, prezentă ca specializare încă de la înființare, în 1920, iar din 1948 ca facultate de sine stătătoare, pentru a participa la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică, ocazie cu care și-a deschis porțile și a pregătit o serie de surprize.

Evenimentul Mec Days s-a dorit a fi unul motivațional, atât pentru studenții facultății, cât și pentru elevi, potențiali viitori studenți, care au putut vedea, cu această ocazie, atât ceea ce înseamnă viața de student, cât și oportunitățile de carieră pe care le vor avea ulterior, după absolvire.
Grupurile de elevi venite atât de la școlile din Timișoara și din județul Timiș, cât și din județele învecinate sau chiar mai departe (chiar și din Satu Mare) au fost întâmpinate de cadrele didactice și studenți voluntari, care i-au condus pe viitorii lor colegi în tururi ghidate prin campusul Universității Politehnica Timișoara.
Zilele Porților Deschise au dat posibilitatea elevilor să viziteze standurile specializărilor, să efectueze vizite în laboratoarele facultății, să urmărească demonstrații practice, să discute cu studenții facultății, cu membrii echipei UPT Racing Team care au pregătit și demonstrații cu mașinile de Formula Student, cu firmele partenere ale facultății, prezente cu standuri la eveniment, și au putut astfel să-și formeze o impresie despre ce înseamnă viața de student la Facultatea de Mecanică, dar și ce posibilități de carieră vor avea ulterior, la absolvire.
Despre șansele de angajare, așteptările companiilor și diverse oportunități de carieră, au putut să se informeze și studenții facultății, care au asistat la prezentările companiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :