Palatul Marilor Duci ai Lituaniei a găzduit joi, 11 aprilie, cea de-a noua ediție a summit-ului Inițiativei celor Trei Mări. Formatul include 13 țări membre ale Uniunii Europene, reprezentând aproximativ ceea ce sociologul Ernest Gellner numea „cel de-al treilea fus orar al Europei”, și anume: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Austria, Romania, Bulgaria și, de anul acesta, Grecia. Proiectul fondator avea în vedere țările riverane a trei mări, în speță, Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Coerența și impactul pe care acest format a reușit deja să le probeze au atras interesul altor țări din regiune, dar și al unor parteneri strategici. Așa se explică aderarea Greciei — aprobată la summit-ul de anul trecut, desfășurat la București; conferirea statutului de parteneri asociați Moldovei și Ucrainei; susținerea de care s-a bucurat din partea Statelor Unite, încă de la început; interesul celorlalți „parteneri strategici”, care s-au alăturat în timp, Germania și Comisia Europeană (2018), respectiv Japonia (2024). Anul acesta, forumul s-a bucurat și de prezența unor state-invitate: Georgia, Muntenegru, Israel, Turcia, Marea Britanie, Finlanda și Spania (ordinea fiind cea din declarația comună a președinților).
Dacă în primii ani (2014–2017) pregătirea și demararea Inițiativei ca proiect de organizație internațională au stat pe umerii șefilor de stat, ulterior, cea mai mare parte a lucrărilor s-a mutat în cadrele Forumului Economic (creat în 2018). Cu acel prilej, Inițiativa a trecut de la declarațiile de intenții politice la programe economice concrete. A urmat crearea Fondului de Investiții al Inițiativei, apoi a Forumului Societății Civile. Momentul declanșator a fost ocuparea Crimeii și începerea luptelor din Donbas (2014), care au atras atenția asupra nevoii găsirii unor soluții energetice alternative la hidrocarburile rusești, știut fiind că Rusia nu avea să se oprească în Donetk și Luhansk. Inițiativa de atunci a președinților Poloniei, Andrzej Duda, și Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, a prins formă, iar azi, de-a lungul întregii axe nord-sud, din Estonia până în Grecia, putem vorbi despre proiecte realizate și, respectiv, despre sute de alte propuneri aflate în diferite stadii de implementare în domeniile: energetic, infrastructură de transport, digitalizare, securitate cibernetică. Țintele predilecte au fost și au rămas formularea unor rute alternative de aprovizionare și transport pentru gaze, modernizarea infrastructurii de transport rutier și feroviar pentru a asigura atât conectivitatea comercială, cât și mobilitatea militară de-a lungul întregii regiuni, crearea unui pol autonom de creștere economică interconectând facilitățile acestei macro-regiuni, mult mai compatibile între ele decât cu cele (oricum, îndepărtate) din Europa Occidentală. O „simplă inventariere” a nevoilor și a potențialului regional a creat sute de proiecte vizând refacerea sau construcția unor autostrăzi, conectarea lor transnatională, construirea de poduri, tuneluri, centrale energetice, terminale pentru rețelele de gaze. În fiecare an, Forum Economic s-a bucurat de prezența a peste 1.000 de agenți economici și financiari, reprezentanți ai unor bănci naționale sau europene, finanțatori privați, reprezentanți ai unor fonduri internaționale de investiții interesați de boom-ul de dezvoltare din această regiune.
Un asemenea proiect ar fi: CAM — coridoarele de transport transnațional Via Baltica (rutier), respectiv Rail Baltica (feroviar), menite a conecta Țările Baltice cu Polonia și, de aici, cu țările UE. O parte din investiții sunt cofinanțate din Fondul European de Investiții. Obiectivul major constă în modificarea întregului sistem de transport moștenit de Țările Baltice de la regimul sovietic, cu modificări circumstanțiale, spre a deveni unul verde, compatibil și integrat celui european. Participă cinci țări UE, dintre care patru membre ale Inițiativei: Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, respectiv Finlanda, cu termen de finalizare 2030. Se întinde pe un traseu de 870 km și se estimează o viteză de rulare feroviară de peste 250 km/h la transportul de pasageri, respectiv 120 km/h la cel de marfă. În paralel, se urmărește securitatea deplasării, protecția mediului din regiune și reducerea riscului de accidente prin implementarea unor sisteme smart de control. Același traseu urmează a fi dublat de o rețea 5 G de fibră optică, turnuri de electricitate, bază de date cu toate informațiile necesare șoferilor care parcurg aceste rute.
Un alt proiect, deja finalizat este Coridorul de transport feroviar de marfă Amber (chihlimbar), ce unește Slovenia, Ungaria, Slovacia și Polonia. A fost realizat beneficiind și de un consistent sprijin finaciar european din bugetul multianual 2014–2020. Adăugăm BRUA — partea românească a sistemului de transport al gazelor naturale pe coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria, incluzând conductele și sistemul de preluare a gazelor din Marea Neagră — proiect aflat într-un stadiu avansat de implementare. De mare interes în regiune este modernizarea și interconectarea Coridorului Baltic – Adriantic TEN-T, incluzând facilități de transport feroviar și autostradă menite să lege Italia și Slovenia de Austria, Cehia, Slovacia și Polonia, pentru a fluidiza traficul și schimburile comerciale între Marea Adriatică și Marea Baltică. Este un coridor proiectat a-și atinge parametrii optimi de funcționare în 2023, cu numeroase segmente deja funcționale.
Un proiect ambițios vizând deopotrivă transportul rutier și cel feroviar constă în conectarea Poloniei de Ucraina, pe traseul Varșovia – Lublin – Trawniki – Zamosc – punctul de frontieră, cu o viitoare extindere până la Liov. Subliniem și aici, ca și în cazul Țărilor Baltice, moștenirea sistemului ecartamentului sovietic, care creează timpi lungi de așteptare la trecerea frontierei. Investiția include modernizarea segmentului polonez Varșovia; refacerea completă a secțiunii Lublin – Trawniki, tehnic depășită, dar puțin folosită până la izbucnirea războiului; construirea unei linii de mare viteză între Trawniki și punctul de frontieră, preconizându-se parcurgerea drumului de la Varșovia la frontieră în maximum trei ore. Evident, se are în vedere atât transportul civil, cât și cel militar. Partea poloneză este inclusă în agenda Inițiativei celor Trei Mări, în timp ce infrastructura pe partea ucraineană urmează a fi parte din Programul de Reconstrucție.
Propunerile României includ nouă titluri, între care menționăm: platforma digitală de monitorizare a bazinelor hidrografice în regiunea celor Trei Mări; soluții de interoperabilitate privind digitalizarea sectorului energetic al aceleiași regiuni; bursa de transport a regiunii; Via Carpatia — autostrada menită să lege portul lituanian Klaipeda cu cel grecesc din Thessaloniki, trecând prin estul Poloniei, Slovaciei și Ungariei, intrând în România prin Oradea și bifurcându-se din Timișoara spre Constanța și, respectiv, spre Calafat, Sofia și Grecia. Se lucrează deja pe multiple secțiuni, anul 2025 fiind desemnat drept prim an de funcționare a coridorului. Mai participăm la deja menționatul BRUA (transport de gaze dinspre Bulgaria spre Austria), la dezvoltarea unui Cloud (nor) pentru procesarea unor baze mari de date, privind în special oportunitățile economice, respectiv a unui Cloud pentru prelucrarea cu ajutorul inteligenței artificiale — proiecte implicând constrcția infrastructurii, achiziționarea de servere de mare viteză și precizie, a fibrelor de transmisie date). La capitolul investiții finalizate, România se mândrește cu FAIRway Danube, o colaborare între șase state (Austria, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România) pentru inventarierea și remedierea problemelor din șenalul navigabil al Dunării, îmbunătățind condițiile de trafic în siguranță și deschizând oportunități pentru coridorul Rin – Dunăre. Moldova, deși stat asociat al Inițiativei, a venit deja cu 13 proiecte, vizând interconectarea cu Ucraina și/sau cu România, în domenii precum energia hidro și pe bază de hidrogen, elaborarea planului de reconstrucție a sistemului feroviar pe ecartament european, dezvoltarea portului Giurgiulești, Aeroportului Internațional Chișinău, respectiv a autostrăzii Ungheni – Chișinău – Odessa.
Desigur, proiecte enorm de costisitoare, dar de mare impact economic și, din cauza războiului din Ucraina, extrem de urgente prin utilitatea lor. Forumul Economic de anul acesta a reprezentat cea mai bună oportunitatea de a aduce împreună dezvoltatori și finanțatori, atât din regiune, cât mai ales din statele parteneri strategici — SUA, Germania, Japonia — și de la Bruxelles. Indiferent dacă vorbim despre infrastructură, preponderent civilă sau militară, principiul este ca fiecare asemenea investiție să poată deservi deopotrivă cele două componente, iar timpul nu are răbdare în această parte de Europă. Evoluții sau modernizări pentru care niciodată nu au existat suficiente resurse — materiale, umane, de voință politică, de oportunitate, spre a nu mai vorbi despre finanțare — acum trebuie realizate contra cronometru. Ca urmare, Forumul Economic a inclus, din nou, secțiuni referitoare la tranziția spre economia verde, independența energetică a regiunii, reactoarele modulare, decarbonizarea industriei cu ajutorul energiei regenerabile; apoi, reforma sectorului de transport, cu referire la întărirea conectivității cu ajutorul coridoarelor transnationale, precum și reorientarea lanțului de aprovizionare din varianta est-vest, spre nord-sud, pentru a pune în valoare tocmai potențialul regiunii. Ca de obicei, sectorul tehnologiei informațiilor și, respectiv finanțarea au fost capete de afiș, cu rezultatul creării unui al doilea Fond de Investiții al organizației, pentru a putea crește eficienșa finanțării, defalcată deja pe trei segmente: transport, energie-securitate, digitalizare-tehnologia informațiilor.
Nu în ultimul rând, Forumul Economic a inclus o secțiune privitoare la reconstrucția Ucrainei. Dacă în declarația politică adoptată la finalul întrunirii s-a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană prin intermediul platformei de coordonare a donatorilor, respectiv prin instrumentele puse la dispoziție de Comisia Europeană — Programul de Investiții în Infrastructură (ITF) respectiv, Grupul de Interes pentru Ucraina (CIG4U), delegații prezenți în această secțiune au abordat teme precum instrumentele și politicile necesare pentru implicarea sectorului privat în reconstrucția Ucrainei, rolul instituțiilor financiare, transmiterea experienței și a bunelor practici din proiecte deja finalizate, respectiv oportunitățile ce decurg din acest proces pentru întreaga regiune a celor Trei Mări. Secțiunea a fost moderată de Ian Brzezinski, fiul cunoscutului diplomat, actualmente jurnalist și cercetător la Atlantic Council.
Între cele trei mări — poate patru acum, după integrarea Greciei — problemele sunt multe. Economia, infrastructura și, mai ales, cultura antreprenorială au de parcurs un drum anevoios până la conectarea reală cu partenerii europeni și nu numai. Parteneriatul acesta facilitează mai mult decât o cooperare geografică. El este bazat pe o înțelegere reciprocă mai profundă, datorită experienței comune și similitudinii problemelor cu care se confruntă, pornind de la cele energetice și până la nivel geopolitic. Inițiativa celor Trei Mări a adus împreună aceste probleme și o serie de politicieni și oameni de afaceri dornici să schimbe relieful investițional din regiune și să transforme disparitățile moștenite în oportunități de modernizare accelerată și inovare pe multiple planuri. Domeniile cele mai vizate sunt infrastructura (am arătat deja), securitatea cibernetică, rețelele de comunicare, independența energetică și trecerea simultană la economia verde, respectiv, conectarea cu rutele globale de transport. Extrem de atractivă ca loc al oportunităților, regiunea vizează atragerea capitalului privat indigen și global, deopotrivă, pe lângă finanțările europene sau regionale deja operaționale. Indiferent de calendarul politic, viitoarea/viitoarele extinderi ale UE vor viza vecinătatea acestei regiuni și vor alătura țări de care ne leagă istorii comune (convergente sau nu), un destin geopolitic nu tocmai prietenos, ambiții comune. Așadar, Inițiativa celor Trei Mări își continuă parcursul ambițios de consolidare a regiunii între o Rusie redevenită agresivă și o Uniune Europeană exigentă, măcinată de propriile crize și, oricum, neputincioasă în a gestiona tot șirul de reforme de care este nevoie.
