Viena nu mai e de mult o capitală imperială. A rămas doar un oraș superb, construit impecabil la finele secolului al nouăsprezecelea și începutul secolului douăzeci. Cu toate acestea, nostalgia imperiului a rămas adânc diseminată în mințile și sufletele aristocraților, vechi și noi, din patria valsului. Au dispărut, acum un car de ani, Maria Tereza, Franz Joseph și, foarte devreme, nefericitul Franz Ferdinand, însă a rămas netulburată „voința de putere”. A unei țări mici, chiar liliputane în raport cu sora ei vitregă, Germania, dar și cu restul marilor națiuni europene. Cu resurse tot mai puține, cu planuri de mărire care țin exclusiv de trecutul imperial, Austria actuală suferă în tăcere, asta pentru că nu vrea să o arate, poate din mândria încă neapusă că e, în realitate, o țară de rangul al doilea în Europa de azi.
Și atunci, din disperarea mizelor tot mai mici, a jocului de sumă nulă, în cel mai bun caz pentru ea, Viena s-a agățat, disperată, de celălalt imperiu, tot mai fanat și el, cel al Moscovei. Așa au ajuns să se asocieze, la cântecul de sirenă al Kremlinului, mai toți liderii politici austrieci ai ultimelor decenii, intereselor ordonate de Putin direct cancelarului și mandarinilor acestuia. A făcut înconjurul lumii imaginea aceea grețoasă, la propriu, cu ministresa Externelor, Karin Kneissl, reprezentanta unui partid de extrema dreaptă în democrata Austrie, la braț cu Putin, înlănțuiți într-o polcă pătimașă, pe dealurile Vienei.
Că Viena de azi nu mai este doar orașul spionilor de pretutindeni, despre care David John Moore Cornwell, alias John le Carré, scria, memorabil, într-un faimos roman al său, o știm cu toții. O știu mai ales liderii politici actuali ai Austriei, care, destui dintre ei, s-au predat, cu totul, dictatorului de la Moscova. O știe și mai bine marele ziar american Washington Post.
Nu mai departe de luna iulie, cotidianul amintit publica un articol distrugător despre corupția și obediența austriacă în fața desantului politic, dar mai ales financiar rusesc.
„În anii 2000, Austria a fost pragmatică cu privire la ascensiunea lui Putin la putere la Kremlin. Rusia a devenit unul dintre principalii investitori străini pentru Viena. La sfârşitul anului 2021, companiile ruseşti deţineau active austriece în valoare de 25,5 miliarde de dolari, cu un mare hub de gaze critice pentru exporturile de combustibil ruseşti către Europa. Austria a devenit, de asemenea, unul dintre principalii investitori pentru gazoductul Nord Stream 2, care trebuia să dubleze fluxul de gaz rusesc către Europa. Dar proiectul a fost anulat după invazia rusă a Ucrainei, în ciuda opoziţiei austriece faţă de decizia de a abandona conducta.”
Acesta ar fi un prim paragraf în care publicația americană arată cum Austria a fost acaparată total de Rusia, odată cu venirea lui Putin la putere. Ce urmează dezvăluie dezastrul moral al unei națiuni ai cărei ultimi lideri de top au picat, unul după altul, în plasa de fier a Kremlinului, care i-a recompensat regește, după rețeta clasică, pusă în scenă, în numeroase, prea numeroase națiuni importante din Europa.
„La doi ani după ce a părăsit guvernul, Kneissl, de exemplu, a obţinut un post foarte profitabil la Rosneft. În plus, ea a scris o rubrică pentru publicaţia rusă de propagandă RT. Fostul cancelar austriac Christian Kern a făcut parte din consiliul de administraţie al Căilor Ferate Ruse. Un alt fost cancelar, Wolfgang Schussel, a lucrat pentru Lukoil. După 24 februarie, când trupele ruse au invadat Ucraina, Kern şi Schussel şi-au părăsit slujbele. Kneissl a părăsit Rosneft în mai.”
Ziarul american amintește, cum altfel, și de celebra companie OMV, perla coroanei vieneze, căzută, la rândul ei, tot mai adânc în sfera de interese a Moscovei.
Am amintit toate aceste aspecte dramatice nu pentru a le pune în oglindă cu viciile noastre autohtone, pe care le știm prea bine, noi, românii. Dar, totuși, nu e deloc elegant și, mai cu seamă, terapeutic să vorbești la nesfârșit despre corupția românească, din vămi, în special, ca motiv fundamental pentru a ține, la nesfârșit, România, la porțile Schengen-ului.
Politicienii austrieci devin penibili și total dezagreabili atunci când fac pe profesorii cu două națiuni europene, România și Bulgaria, câtă vreme Viena s-a transformat, din orașul spionilor, în capitala cumpărată, la bucată, de Putin și de liota sa nesfârșită de oligarhi fără pic de umanitate și de scrupule.