21 iulie 1718: Imperiul Otoman a cedat Austriei, prin Tratatul de la Passarowitz, Banatul, Oltenia, nordul Serbiei și al Bosniei.
Tratatul de la Passarowitz sau de la Pojarevăţ (sârbă – Požarevac, germană – Passarowitz, în Serbia de nord, pe râul Morava), din 21 iulie 1718, a fost cel prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman pe de-o parte şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană de cealaltă parte.
În perioada 1714-1718, otomanii au avut mai multe succese împotriva Veneţiei şi în luptele purtate în Grecia, dar au fost înfrânţi la Petrovaradin, în 1716, de către trupele imperiale habsburgice conduse de prinţul Eugen de Savoia.
Tratatul a reflectat de jure situaţia militară existentă de facto în acel moment.
Imperiul Otoman a pierdut Banatul Timişoarei, Serbia de Nord (inclusiv Belgradul), nordul Bosniei şi Oltenia în favoarea Casei de Habsburg.
Veneţia şi-a pierdut posesiunile din peninsula Pelopones şi din Creta, câştigate prin Tratatul de la Karlowitz, păstrând doar insulele Ioniene şi Dalmaţia.
Belgradul şi Oltenia au fost obţinute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în 1739, prin Tratatul de la Belgrad.
Din punct de vedere juridic, conform tratatelor semnate anterior, Imperiul Otoman nu avea dreptul să cedeze teritorii precum Oltenia (1718), Bucovina (1775) sau Moldova dintre Prut şi Nistru (1812, de atunci încoace denumită Basarabia) deoarece nu erau provincii ale imperiului, ci aparţineau principatelor creştine tributare Ţara Românească şi Moldova.
Voievozii atunci la putere, respectiv Ioan Mavrocordat în Ţara Românească şi Grigore III Ghica în Moldova, precum şi mitropolitul Veniamin Costache, au protestat, însă zadarnic.(sursa: Wikipedia)
foto: Teritoriile atribuite Habsburgilor în urma tratatului de la Pojarevăţ
La mulți ani, BANAT!
Dupa cum sa scris din mai multe surse la pacea de la Carlovat 1699 Turcii a fost de acord sa paraseasca tinutul Timis /mai tarziu Banat/in schim a cerut ca Habsburgi sa iasa din ,Principatul Transilvaniei si tinutul Timisan sa primeasca suveranitate Garantat de turci si autrieci.Habsburgii a refuzat ,ce a urmat cunoastem,recatolicizare,in mai multe locuri schimbarea populatiei, confiscarea mosiilori bastinasilor, de exemplu in Oltenia si in Banat.