Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului si Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au reluat verificările la șantierele de pe raza Municipiului Timișoara, în scopul reducerii impactului negativ asupra drumurilor publice și a vecinătăților, respectiv pentru prevenirea disconfortului produs cetățenilor.
Cu ocazia controalelor se verifică și modul de gestionare a deșeurilor în incinta șantierelor, precum și trasabilitatea acestora.
Astfel, în cursul zilei de ieri, ca urmare a autosesizării polițiștilor locali, o societate care desfășoară lucrări de construcție pe str. Ciprian Porumbescu a fost sancționată contravențional pentru murdărirea drumului public cu amenda 2500 lei și s-au dispus măsuri cu termen pentru curățarea carosabilului și amenajarea drumului din incinta șantierului.
Reamintim că anul trecut au fost aplicate de polițiștii locali un număr de 343 sancțiuni contravenționale conform HCL 333/2022 și HCL 320/2022 pentru fapte precum gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor la șantiere, neamenajarea de rampe de spălare a roților la ieșirea din incinta acestora, murdărirea căilor publice, depozitarea de materiale fără plata taxei aferente, ocuparea domeniului public cu schele fără achitarea taxelor etc.