0.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit distincția „Premiul Timișoara Pentru Valori Europene”. FOTO-VIDEO

Președinta Maia Sandu, la Timișoara: „Consider Premiul Timișoara pentru Valori Europene o apreciere pentru modul în care cetățenii Republicii Moldova își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație”

Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene în prezența unui public numeros de peste 500 de oameni, care a umplut până la refuz sala Cinema Timiș. Au participat la ceremonie reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai corpului diplomatic, cultelor, mediului de afaceri și societății civile, precum și juriul premiului. Președinta Maia Sandu s-a aflat la Timișoara timp de două zile, la invitația primarului Dominic Fritz.

„Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate – o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru și al întregului continent! Ce vedem aici, la Timișoara, ce vedem în orașele europene, vrem și pentru Republica Moldova. «Azi în Timișoara, mâine-n toată țara» – se scanda acum 34 de ani pe aceste străzi. Nivelul de trai pe care îl văd în orașul dumneavoastră, libertatea de gândire și exprimare, valorile europene – să ajungă de neînvins și aici, și în Moldova”, a spus Președinta Maia Sandu în momentul primirii premiului.

Juriul a decis în unanimitate acordarea premiului Timișoara pentru Valori Europene, ediția inaugurală, Excelenței Sale, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru serviciile sale în apărarea libertății și a valorilor democratice în Europa și în semn de recunoaștere a modelului de leadership curajos și inspirat, în vremuri de criză.

„Juriul recunoaște eforturile uriașe pe care laureata noastră le-a făcut pentru a pune Moldova pe o traiectorie europeană, însă ea nu primește acest premiu doar pentru ce a făcut pentru țara ei. În egală măsură, juriul admiră felul în care Maia Sandu s-a impus ca o forță europeană sui generis, dând exemplu colegilor săi din vest și insuflând o energie proaspătă în proiectul european. La fel cum Moldova are nevoie de Uniunea Europeană, Europa are nevoie de Moldova”,
a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în discursul de laudatio, în onoarea Președintei Maia Sandu.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de Primăria Municipiului Timișoara anul trecut și recompensează personalități de anvergură internațională care promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Premiul este dotat cu suma de 30.000 euro, acoperită din sponsorizări.

„Capacitatea Maiei Sandu de a transforma vulnerabilitatea în forță este o sursă de încurajare într-o regiune extrem de vulnerabilă. Umanitatea și bunul simț al Președintei Moldovei sunt dovada că un politician nu trebuie să fie nici vulgar, nici agresiv, nici tupeist ca să aibă succes. Umanitatea și bunul simț al Maiei Sandu ne dau speranța că vulgaritatea, agresivitatea, tupeul, toate acele ingrediente care poluează cultura politică în întreaga lume, pot fi combătute nu cu aceeași monedă, ci cu seninătatea hotărâtă a unui om corect”, a concluzionat primarul Dominic Fritz.

Juriul este format din personalități române de excepție: Adriana Babeți, eseist, critic literar, traducătoare și prozatoare, Anca Miruna Lăzărescu, regizoare și scenaristă de succes pentru Netflix și HBO, Simona Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO, dirijorul Cristian Măcelaru, Director Artistic al Festivalului Internațional George Enescu, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și dirijor șef al WDR Sinfonieorchester din Koeln, Iulia Motoc – judecător la Curtea Penală Internațională de la Haga – și scriitorul Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai premiați și traduși autori români și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Debut în forță la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi

UPT Nippon Autumn Fest - Kakehashi, organizat de Centrul Jutsu pentru colaborarea cu Japonia din cadrul Universității Politehnica Timișoara, a debutat în forță. Vineri, 22...

A fost majorată suma alocată Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum în anul 2024

În Ședință de Guvern a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art. 8 și 13 din HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis...

Citește și :