1.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

S-a stins încă o legendă a fotbalului mondial. Marele Franz Beckenbauer a murit la vârsta de 78 de ani

Franz Beckenbauer, fotbalist legendar al Germaniei, a murit duminică, la vârsta de 78 de ani.

Franz Beckenbauer va rămâne cel mai sonor nume al istoriei fotbalului german. Supranumit „Kaiser Franz” pentru valoarea sa extraordinară și pentru eleganța lui, a atins gloria în fiecare aspect al sportului iubit.

Beckenbauer și-a petrecut ultimele zile din 2023 în spital, „I-au fost afectate judecata și memoria”, anunța publicația Der Spiegel. Astăzi, familia a făcut anunțul tragic al morții: „Cu profundă tristețe, anunțăm că a murit în somn, duminică, înconjurat de familia lui. Vă rugăm să îl plângeți în tăcere și să vă abtineți de la întrebări”

A murit Franz Beckenbauer, legenda fotbalului german

Starea lui Beckenbauer s-a degradat din 2015, odată cu moartea fiului lui, Ștefan. Legendarul fundaș suferea de Parkinson asociat cu demență, avea probleme cu inima și suferise un infarct ocular, potrivit Bild.

Într-un documentar lansat la sfârșitul lui 2023, numit chiar „Beckenbauer”, fratele său, Walter, vorbea despre starea precară de sănătate: „Aș minți dacă aș spune că se simte bine. Și nu îmi place să mint. Nu e bine”.

În toamna lui 2022, înaintea Mondialului, „Kaiser Franz” a explicat de ce nu putea veni la turneul din Qatar: „Am suferit un așa-zis infarct la un ochi. Din păcate, nu mai văd deloc cu ochiul drept și trebuie să am mare grijă cu inima”.

Franz Beckenbauer, cel mai mare fotbalist al Germaniei

Franz a început fotbalul la SC 1906 München, club a cărui bază de pregătire și sediu erau în imediata apropiere a locuinței părinților, în cartierul Giesing. Avea 12 ani când s-a decis că a venit timpul să facă pasul următor și cea mai bună adresă i s-a părut TSV 1860 München. Era gruparea cea mai veche a metropolei bavareze, dar și cea mai iubită, fiind percepută drept „echipa clasei muncitoare”.

Însă până să ia o decizie definitivă a jucat la un moment dat împotriva echipei de juniori a celor de la 1860. Meci în timpul căruia a avut un conflict cu adversarul direct, Gerhard König, iar acesta i-a „scăpat” o palmă. Beckenbauer s-a supărat atât de tare încât și-a schimbat brusc planul și s-a transferat la rivala FC Bayern München. Peste ani, cei doi s-au revăzut, în privat, și au îngropat „securea războiului”. „Dacă aș fi știut atunci ce mare jucător vom rata nu m-aș fi lăsat pradă nervilor. Dar eram niște copii”, avea să povestească König.

La Bayern, clubul așa zis „al aristocrației” locale, viitorul Kaiser al fotbalului german a debutat la 18 ani. În prima etapă a turneului de promovare în Bundesliga, pe 6 iunie 1964, contra lui FC St. Pauli. Meciul a fost câștigat la scor, 4-0, iar el a marcat primul gol oficial în tricoul roș-alb.

1964 avea să fie un an de referință pentru Franz. Atunci a început o lungă colaborare cu managerul Robert Schwan, ce a dăinuit până la trecerea ultimului în neființă. Și tot în acel an a fost selecționat, în premieră, la un lot național. Însă cu echipa olimpică a Germaniei Federale (RFG) a eșuat în tentativa de a participa la Olimpiadă, fiind învinși de formația similară a celeilalte Germanii, comuniste (DDR).

VIDEO. Documentarul făcut de Bayern Munchen pentru Franz Beckenbauer, la împlinirea vârstei de 75 de ani

Povestea poreclei lui Beckenbauer

Beckenbauer a crescut în faimă o dată cu Bayern. Iar în 1968 și-a câștigat porecla care avea să-l însoțească toată viața: „Der Kaiser” (împăratul).

Se povestește că totul ar fi plecat de la un amical disputat de bavarezi la Viena. Atunci s-au făcut mai multe poze în oraș, iar el a fost imortalizat alături de-o statuie a împăratului austriac Franz I. Ulterior, fotografia a și apărut la un articol semnat de Sepp Graf, care, făcând referire la Beckenbauer, a scris „Fußball-Kaiser”, denumire ce avea să se răspândească rapid în presă și printre suporteri.

Povestea e susținută inclusiv de Franz, care a relatat-o în mai multe interviuri. Există, însă, și o altă versiune. Săptămânalul Welt am Sonntag povestește că, după primul triumf al lui Bayern în Bundesliga, în 1969, tabloidul Bild l-a desemnat pe Franz, pentru a treia oară consecutiv, cel mai bun jucător din campionat, în baza mediei notelor date de reporterii ziarului de-a lungul întregului sezon. Și dacă lui Gerd Muller, golgeterul munchenezilor, i se zicea „Bomber der Nation”, Beckenbauer a fost declarat „Kaiser der Nation”.

Porecla a câștigat și mai mult în greutate după finala Cupei Germaniei, din 14 iunie 1969. Franz a câștigat atunci duelul cu Reinhard Libuda (Schalke 04), cunoscut drept König von Westfalen (Regele Westfaliei), astfel că presa a căutat ceva mai deosebit pentru mijlocașul munchenez și s-a oprit la „Kaiser„.

Cu Mannschaftul (103 selecții, 14 goluri), a devenit campion mondial în 1974, în 1966 încheind pe locul 2 și în 1970 pe 3.

Ca antrenor, s-a remarcat tot la națională, cei șase ani în calitate de selecționer (1984-1990) fiind aureolați cu victoria finală la CM 1990.

A fost unul dintre cei trei „zei” ai fotbalului (alături de brazilianul Mario Zagallo și de francezul Didier Deschamps) care au câștigat Mondialul și pe teren, și pe bancă. Dar a fost primul care a realizat această „dublă” când era căpitan și selecționer al reprezentativei. Performanță repetată de Deschamps.

Sursa: https://www.gsp.ro/

Alte subiecte :

Timișorenii vor avea arbuști în Piața Libertății

În Piața Libertății au fost plantați arbuști, în alveolele din piață. Este vorba despre arbuști cu o înălțime de 5 metri, și o grosime...

O vastă rețea de alimentare cu gaz va fi construită în județul Timiș

Un număr de 15 localități din estul județului Timiș vor fi alimentate cu gaz în anii care urmează, datorită unei finanțări obținute prin intermediul...

Citește și :