Acum câteva zile, imediat după un discurs al Președintei Comisiei Europene, dna Ursula von der Leyen, în aula în care se desfășura o ședință a Parlamentului European, s-au auzit, preț de câteva zeci de secunde, lătrăturile unui câine. Amuzant la prima vedere, episodul se integrează unei simbolistici care spune multe despre cât de prețuită și de respectată mai este astăzi „șefa Comisiei Europene”. Potrivit unui europarlamentar spaniol, care aparține grupului socialist din Legislativul de la Bruxelles, „câinele și-a exprimat sentimentele la momentul potrivit”. Despre ale cui sentimente o fi vorbit dna Eider Gardiazabal Rubial? Numai despre ale câinelui? Sincer, mă îndoiesc. Este de notorietate faptul că dna von der Leyen este unul dintre cei mai detestați președinți pe care i-a avut Comisia Europeană de decenii. Dincolo de acuzațiile de plagiat, care au fost făcute la adresa tezei sale de doctorat, și lăsând la o parte mai recentele acuzații de corupție, legate de afacerea vaccinării pan-europene împotriva infecției cu COVID-19, politicile promovate de dna von der Leyen și inițiativele legislative pe care le-a susținut au făcut-o de-a dreptul nesuferită nu numai în ochii cetățenilor de rând ai multor state din Uniunea Europeană, ci și în cei ai multor politicieni locali. Nu spun că Brexit-ul i-ar fi cumva imputabil dnei von der Leyen, dar sunt convins că modul în care Comisia Europeană, condusă de această doamnă, a înțeles să negocieze cu britanicii i-a făcut pe aceștia din urmă să plece cât mai repede și fără regrete din „blocul unional”. Mai pot fi adăugate aici obsesiile dnei von der Leyen pentru încurajarea imigrației în interiorul unei Uniuni Europene, în care cetățeanul de rând o duce din ce în ce mai greu, pentru limitarea drastică a consumului de carne, pentru încurajarea dușului în grup (în vederea scăderii consumului de apă caldă), pentru limitarea temperaturii în case, în apartamente și în instituții publice la un nivel aproape insuportabil, pentru desființarea termocentralelor (idee privită cu dispreț până și de conaționalii săi), pentru înlocuirea automobilelor „pe benzină sau pe motorină” cu cele electrice sau pentru drepturile comunității LGBT. Nu în ultimul rând, dnei von der Leyen îi mai poate fi imputată evidenta sa incapacitate de a înțelege și de a respecta tradițiile locale ale statelor membre, în locul cărora „șefa de la Bruxelles” visează să construiască o Europă (în) uniformă și uniformizată. Fără a dori să-i supăr pe suporterii necondiționați ai Uniunii Europene și nici pe cei care cred că această (fostă) formidabilă construcție politică este veșnică, îmi aduc aminte că, la un moment dat, un politolog american afirma despre actuala președintă a Comisiei Europene că a scurtat durata de existență a Uniunii cu câteva decenii. Sper ca politologul american să nu aibă dreptate …
Este evident pentru toată lumea că dna von der Leyen nu se ridică și nu s-a ridicat niciodată la nivelul multora dintre predecesorii săi. Încercați să vă gândiți la Jacques Delors, la Romano Prodi, la Jacques Santer sau la José Manuel Barroso și, mai apoi, să comparați anvergura politică a acestora, reformele pe care aceștia le-au inițiat și impus la nivelul Uniunii Europene cu imaginea publică a dnei von der Leyen și cu maniera „birocrat-funcționaristă” în care aceasta a înțeles să conducă Uniunea Europeană. Nu știu cum și în ce fel vedeți dumneavoastră lucrurile, dar vă rog să mă credeți că, făcând comparațiile pe care v-am îndemnat să le faceți, eu îl înțeleg pe câinele care a lătrat acum câteva zile, în Parlamentul European, de parcă părea și el scârbit de jalnica situație în care a ajuns, astăzi, Uniunea Europeană. În dinamica internațională, după „divorțul de Marea Britanie”, este dificil de acceptat că, în prezent, Uniunea Europeană mai poate pretinde un loc pe podiumul decidenților, podium care, astăzi, este ocupat de Statele Unite, de China și de grupul BRICS (aflat în plin proces de consolidare și în interiorul căruia se găsește inclusiv Rusia, cu tot cu consistentele sale resurse, pe care reușește să le vândă — chiar și la un preț mai mic — partenerilor din acest grup, cu care se asociază importante state din lumea musulmană și în jurul căruia se țese filatura unor interese economice și, implicit, strategice de tot felul).
Cred că și un student din anul al II-lea de la Științe politice sau de la Drept, pricepe că provocările lumii contemporane, depășesc cu mult posibilitățile intelectuale și cognitive ale dnei von der Leyen. Sper ca alegerile din anul 2024, pentru un nou Parlament European, să o trimită acasă pe actuala președintă a Comisiei Europene. Simpla sa prezență pe traseul mecanismelor decizionale ale instituțiilor europene face mult rău Uniunii și, implicit, statelor membre. Multe dintre guvernele acestor state abia așteaptă să o vadă plecată pe această doamnă din înalta funcție pe care — nimeni nu prea înțelege cum! — a reușit să o ocupe și — paradoxal! — să o și păstreze de atâta vreme. Motivul este simplu: nu numai că pur și simplu aproape nimeni nu o (mai) respectă pe dna von der Leyen (împrejurare care poate fi mascată sau disimulată cu ajutorul unor uzanțe diplomatice îndelung exersate), ci și pentru că, prin maniera în care a condus Executivul European, această doamnă a reușit să provoace multor guverne din statele membre frustrare, nervozitate și chiar atitudini vădit inamicale față de Uniune. Menținerea acestei doamne în funcția de Președintă a Comisiei Europene riscă să transforme lătratul simbolic al câinelui rătăcit pe culoarele Parlamentului European într-un urlet de lup, menit a anunța sfârșitul unui extraordinar proiect pe care l-au imaginat mințile geniale ale lui Robert Schuman și Jean Monnet, acei „părinți fondatori” pe care — sunt convins! — dna von der Leyen nu i-a înțeles niciodată.