2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Vizele de flotant, principala neregulă de la alegerile locale

Expert Forum a analizat modul în care s-au desfăşurat alegerile locale din 5 iunie. Nu e de mirare că au fost descoperite nereguli. Cele mai mari se referă la migraţia populaţiei. Mai exact, eliberarea vizelor de flotant înaintea scrutinului. Iar la acest capitol Timişul este campion.

Recordul în ceea ce priveşte schimbarea rezidenţei înaintea alegerilor a fost înregistrat la Secaş. Aici au fost eliberate 300 de vize de flotant, în condiţiile în care localitatea are 370 de suflete. Şi la Cribovara prezenţa la vot a fost de peste 200%, tot pentru că au votat mai multe persoane pe listele suplimentare, având vize de flotant.

„Una dintre temele de discuție care a circulat în spațiul public este cea legată de migrația votanților în perioada anterioară alegerilor. Prin acest mecanism, partidele politice ar obține mai multe voturi, având în vedere faptul că la alegerile locale se poate vota doar unde persoana are domiciliul sau reședința”, spun cei de la Expert Forum.

Forumul, specializat în administraţie, a analizat datele referitoare la potențiala migrație a alegătorilor, care au obținut vize de reședință sau domicilii noi, în perioada aprilie – iunie 2016.

„Astfel, am calculat care este procentul pe care l-ar reprezenta noii veniți raportat la populația care deja există în aceste localități. Cele mai mari procente se regăsesc la Secaș (Timiș) – 70.0% din totalul populației, Brebu Nou (Caraș Severin) – 34% sau Zorlențu Mare (Caraș Severin), respectiv Bunila (Hunedoara), cu câte 25 de procente. Imediat sub aceste comune regăsim Bulzeștii de Sus (Hunedoara) cu 20%, Ceatalchioi, cu 17%, Godeanu (Mehedinți) cu 16% sau Bogda (Timiș) cu 15%. Considerăm că aceste cazuri ar trebui analizate pentru a afla care este cauza modificărilor, mai ales că sunt semnificativ mai mari decât procentele din perioada similară din 2015, an care nu este electoral”, transmit reprezentanţii forumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :