5.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Proiectul „Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei”, la final

Proiectul Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei, derulat de Fundația Aquatim, în perioada mai-decembrie a.c., pentru activarea și includerea în circuitul cultural a vechii Uzine de Apă Urseni, ca parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, se apropie de final.

Evenimentul organizat cu acest prilej va avea loc între 7 și 10 decembrie, fiind inclus în programul oficial de închidere al capitalei culturale. Acesta cuprinde conferința de specialitate Muzeele Apei: reconversia patrimoniului industrial în spații pentru comunități sustenabile, în 7-8 decembrie, și un program cultural generos pentru publicul larg, în zilele de sâmbătă și duminică, 9-10 decembrie.
În cadrul conferinței de final de proiect, la Muzeul Apei vorbim despre provocări și realizări, despre lecții învățate, transfer de bune practici și, mai ales, despre noi începuturi și colaborări. Sunt invitați reprezentanți ai unor muzee tehnice din țară și străinătate, profesioniști din domeniile educație și cultură, artiști și operatori culturali, parteneri și beneficiari.
Conferința va avea loc la Muzeul Apei, Calea Urseni, nr. 26, Timișoara.
Tematica de expuneri și dezbateri cuprinde prezentarea punctelor cheie din proiectul menționat, precum și aspecte legate de importanța muzeelor apei și dezvoltarea comunităților din jurul acestora.Programul manifestării este disponibil aici: LINK program conferință 7-8 dec. Accesul este gratuit și se face prin înscriere la: https://bit.ly/46ehBcI.
Joi, 7 decembrie, de la ora 16, este programat vernisajul expoziției Aluviuni și termocline, expoziție curatoriată de artistul vizual Sașa-Liviu Stoianovici, ce va putea fi vizionată până la sfârșitul anului.
În programul de weekend, copiii au la dispoziție o ofertă bogată de ateliere, în care fac experimente științifice, descoperă lecturi interesante, învață să confecționeze brățări și să creeze obiecte de artă decorativă, să construiască un iglu, să recicleze diverse materiale etc. Dintre atracțiile pentru adulți, menționăm clasa de yoga și atelierele specializate, de educație și de jurnalism de mediu.

Sâmbătă dimineață, 9 decembrie, de la ora 11, copiii, dar și părinții, se pot delecta cu spectacolul interactiv de teatru Sticluța, pus în scenă de Asociația Teatru pentru Tine. Sâmbătă și duminică, de la ora 17.30, sunt programate două reprezentații ale spectacolului de tip performance Despre incredibila permeabilitate a materiei, cu artiștii Alexandra Gîrbea, Uțu Pascu și Sergiu Catană. Seara zilei de duminică, 10 decembrie, este rezervată, începând cu ora 19, concertului susținut de Joe Jazz Junktion feat. Maria.
Programul complet este disponibil aici: LINK program eveniment închidere 7-10 dec. Participarea este gratuită.
În jur de 20.000 de vizitatori au trecut pragul, anul acesta, celui mai tânăr muzeu al Timișoarei. Ei au venit pentru povestea spusă de prima uzină de apă a orașului și pentru a se bucura de festivalurile, spectacolele, expozițiile și activitățile organizate aici, grație proiectului de activare și transformare a patrimoniului vechii uzine de apă într-un loc viu, dedicat comunității. Muzeul Apei este o investiție a companiei Aquatim, care îl administrează.
Responsabilă de implementarea proiectului menționat, ce a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 1.275.000 lei, este Fundația Aquatim.
Proiectul Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii.
Contact: Loredana Leordean, Coordonator comunicare proiect Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei, e-mail: loredana.leordean@aquatim.ro, comunicare@muzeulapei.ro,
Program eveniment închidere proiect Muzeul Apei_7-10 dec

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :