De mai multă vreme a început să se vorbească și la noi despre „impresionantul sistem” ChatGPT, care poate scrie, descrie, analiza și rezolva aproape orice problemă și, în mod special, una care implică creativitate. Entuziasmul multor colegi — avocați sau universitari — a devenit endemic. Un amic avocat îmi povestea cum sistemul ChatGPT i-a redactat o plângere contravențională, o acțiune de divorț sau chiar o plângere penală. Un altul îmi povestea cât de ușor i-a fost să trimită clientului o opinie juridică „elegant” și „convingător” redactată de același ChatGPT. Iar un al treilea îmi povestea cum același sistem „l-a ajutat” să conceapă un referat pe care avea obligația de a-l întocmi și susține în cadrul studiilor doctorale pe care le urma. Acesta a fost momentul în care, în mintea mea, s-a născut următoarea întrebare: nu îl putem ruga pe „dl ChatGPT” să (și) meargă la școală (eventual, la facultate), să redacteze referate, să întocmească portofolii de lucrări practice și, poate, la un moment dat, să susțină și examene în locul nostru? Ar fi de-a dreptul minunat! Ce atâta efort, ce atâta acumulare și, până la urmă, de ce atâta carte?

Nu fac parte dintre aceia care să se teamă de tehnologie. Nu-mi este detestabilă mânuirea dispozitivelor digitale. Dar nici nu cred că înlocuirea omului cu mașina — pentru că despre aceasta este vorba! — în efortul de învățare, de acumulare organizată și sistematizată de cunoștințe și de creație determină un salt social calitativ, capabil să genereze progres autentic. Până la urmă, societatea omenească s-a născut și a evoluat, bazându-se pe imaginația și creativitatea individuală sau de grup a umanoizilor. Trecerea de la starea de animal la cea de om s-a făcut tocmai pentru că, la un moment dat, unul și, mai apoi, mai mulți dintre strămoșii noștri au văzut într-o banală creangă ceea ce James George Frazer numea „Creanga de aur”. Saltul de la animalitate la umanitate s-a făcut pentru că, la un moment dat, un neanderthalian a văzut într-un băț o armă (necesară vânătorii, dar și apărării de dușman) și, mai apoi, o unealtă (adică o tehnologie).

Astăzi, un covârșitor număr de referate studențești sunt rezultatul unui furt asociat utilizării sistemului de inteligență artificială ChatGPT. Unii dintre colegii mei universitari, și îndeosebi profesorii de la „umanioare”, îmi spun că sistemul ChatGPT a înlocuit nu numai lectura romanului (ceea ce oricum se întâmplase de ani buni, odată cu apariția „modei” așa-ziselor rezumate sau sinteze literare), ci și referatul despre roman, adică acel „produs universitar” pe care ar trebui să-l conceapă studentul pentru a dovedi că a citit un anumit text și că l-a și înțeles în mod corect. Abuzul de tip ChatGPT este o nouă formă de plagiat. Una oarecum originală. Pentru că studentul, masterandul sau, mai rău, doctorandul care recurge la serviciile unui asemenea sistem nici măcar nu se străduiește să preia tale quale din creația altora, ci își însușește — în mod samavolnic, ușuratic și deresponsabilizat — o „marfă” pe care a comandat-o așa cum ai comanda o pizza cu livrare la domiciliu. Râdem, glumim, dar realitatea prezentă și, mai ales, cea din perspectivă sunt pur și simplu sumbre. Nu a fost de-a ajuns faptul că, de ani buni, studentul este descurajat să citească (pentru că este promovat la examene chiar și atunci când nu o face), acum am ajuns în situația de a-i accepta referatele zămislite de ChatGPT, ca și cum ar fi ale lui, un „produs” fake, pentru care suntem dispuși să-i dăm și o notă de trecere.

Recomand universitarilor români să lase entuziasmul de-o parte și să trateze cu maximă ostilitate producțiile pretins academice, de tip ChatGPT. Altfel, riscăm ca, în câțiva ani, absolvenții universităților din România să nu fie altceva decât niște „legume” incapabile să gândească, să conceapă și să redacteze un text, oricât ar fi el de restrâns. Or cine nu e capabil să imagineze o idee nu are cum să construiască o strategie și cine nu e capabil de așa ceva nu are cum să ia o decizie și să o impună celor pe care îi conduce sau îi coordonează.

În alcătuirea referatelor și a tezelor doctorale, tehnologia de tip ChatGPT este pur și simplu devastatoare. Luând în calcul faptul că această tehnologie — ca oricare alta, subsumată inteligenței artificiale — va evolua și că, peste cinci-zece ani, performanțele sale vor fi, prin comparație cu cele de astăzi, infinit mai bune, riscăm să caricaturizăm studiile universitare. Nimeni nu va mai ști dacă o teză de doctorat reprezintă rezultatul unui efort personal de documentare, sinteză, creație și inovație ori doar produsul unei comenzi adresate sistemului ChatGPT. Plagiatele de astăzi ni se vor părea glume (aproape) nevinovate față de „producțiile științifice” întocmite cu ajutorul acestui sistem de inteligență artificială. Și aceasta în condițiile în care și furtul academic cu concursul sistemului ChatGPT poate îmbrăca forme dintre cele mai diverse. Spațiul de manevră este larg: de la o comandă simplă, nu foarte elaborată, la una bazată pe un bagaj mai mult sau mai puțin solid de informații, pe care un doctorand le atașează comenzii sale, astfel încât produsul livrat să fie unul cât mai „seducător”, sub aspectul conținutului și al formei sale, pentru cei care vor fi chemați să evalueze teza de doctorat întocmită în astfel de „infracționale” condiții.