9.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Lucrări și spălări la rețelele Aquatim

Luni, 6 noiembrie, între orele 8-18, la intersecția străzilor Petru Rareș și Dacilor se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „Contractul de execuție rețele apă și canalizare Timișoara Sud – lot 2”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Rovine, Dacilor și în zona Timocului.
Marți, 7 noiembrie, între orele 8-16, în Gătaia se va efectua spălarea rețelei de distribuție și a rezervorului de înmagazinare. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Refacem digurile de pe râul Bega avariate în urma viiturilor

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că 75% din lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega pe sectorul...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Azi a avut loc în mediul virtual conferința de lansarea a trei proiecte cofinanțate din Fondul Social European Plus, derulate de CCIA Timiș în...

Citește și :