2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

De ce politicienii noştri nu promovează în prima ligă?

Faceţi, vă rog, un efort de memorie şi încercaţi să vă amintiţi câţi dintre concitadinii noştri au devenit politicieni care să conteze la nivel naţional. Şi ca să vă uşurez efortul, vă las libertatea de a-i căuta în orice partid, orice parlament sau orice guvern din ultimii 25 de ani.
Ştiu că e greu! Pentru clujeni e mai uşor, iar despre bucureşteni, ce să mai vorbim.
Este, însă, evident că trebuie să ne preocupe această gravă absenţă de pe scena politică, acolo unde se iau toate deciziile naţionale importante şi pentru noi.
Sau, mai bine să ne mândrim cu modestia şi bunul simţ, care credem că ne caracterizează pe noi, timişorenii, spre deosebire de ceilalţi conaţionali, care ocupă poziţii de lideri în structurile de conducere ale ţării?
Din păcate, într-o democraţie, deciziile se iau de către aleşii noştri, şi aleşii aleşilor noştri, adică de către cei care se află în vârful partidelor, parlamentelor sau guvernelor, iar acolo politicienii noştri, cu câteva excepţii, nu au reuşit să ajungă. Să nu uităm însă, că tocmai acolo este locul unde se iau hotărârile cele mai importante privind politicile publice şi cele privind distribuirea resurselor în teritoriu.
Este evident că această impardonabilă absenţă din zona de decizie publică trebuie urgent eliminată.
Care sunt cauzele acestei absenţe?
Cum rezolvăm această problemă cu profesionalism şi onestitate?
Vă propun să dezbatem acest subiect, despre a cărui importanţă suntem conştienţi toţi timişorenii, cetăţeni, alegători şi contribuabili deopotrivă.

Radu Nicosevici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Academia de Advocacy cere responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice proeuropene să constituie o coaliție stabilă și să formeze...

Curtea Constituțională între statul de drept și democrația (i)liberală

Recenta decizie a Curții noastre Constituționale, de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României, a trezit emoții la nivelul întregii Națiuni. Mulți...

Brumar, primul bal…

Citește și :