4.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Împuternicirea tinerilor – un obiectiv UPT în contextul Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2023

Universitatea Politehnica Timişoara e preocupată să dezvolte studenţilor săi, în egală masură, abilităţi tehnice, dar şi abilităţi intrapersonale şi interpersonale, astfel încât aceştia să facă faţă cu brio pieţei muncii care se află într-o dinamică fără precedent şi să fie, totodată, furnizori ai culturii urbane, în acord cu misiunea UPT, continuând tradiţia absolvenţilor UPT.

În acest sens, Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul UPT derulează în acest an proiectul SEE 690 – „Împuternicirea tinerilor cetățeni ca viitori creatori și furnizori ai culturii tehnice urbane”, prin care îşi propune să formeze o comunitate de tineri dornici de implicare activă în comunitate, siguri pe ei, motivaţi și hotărâţi. Încă din primăvara acestui an, s-au derulat cu acest scop două cursuri, respectiv, ,,Grow your dreams” (Creşte-ţi visurile) şi ,,Empower yourself’’ (Împuterniceşte-te pe tine însuţi) la care au participat 80 de tineri, elevi şi studenţi.
În cadrul cursului Grow your Dreams, au fost puse pe tapet elemente de putere personală în confruntarea cu obstacole și au fost identificate practici și obiceiuri de consum cultural, împreună cu trainerul Camelia Circu, cadru didactic preuniversitar, director al Scolii Gimnaziale nr. 19 ,,Avram Iancu” Timișoara. În explorarea resurselor personale pe care le au, tinerii şi-au concentrat atenţia și spre procesul de inovaţie, întelegând valoarea creativităţii, alături de trainerul Carmen Gudiu, cadru didactic preuniversitar și metodist în cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Timiș. Totodată, ei şi-au identificat sinele comunicaţional alături de doamna Mariana Cernicova-Bucă, cadru didactic universitar în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Politehnica Timișoara şi au explorat elementele stării de bine și cum starea lor de bine impactează comunitatea în care trăiesc, alături de psiholog CCOC UPT Cristina Hălbac Cotoară Zamfir. De asemenea, ţinerii s-au familiarizat cu tehnici de gestionare a gândurilor și emoţiilor, inclusiv prin consumarea sau prin implicarea în evenimente culturale, în contextul – Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.

Cursul Empower Yourself a avut drept scop crearea unui mediu de lucru bazat pe cunoaștere reciprocă, incluziune, toleranță și cooperare. S-a urmărit explorarea resurselor personale, evidențierea acestora în dezvoltarea ulterioară a participanțilorla cu rs și, de asemenea, diferența dintre „a fi împuternicit” și „a avea dreptul”. Cursul a fost coordonat de două cadre didactice din cadrul Universităţii de Vest, cu multă experienţă în domeniul empowermentului /dezvoltării personale, doctori în psihologie, Roxana Toma şi Corina Ilin.
La acest colectiv de traineri români s-au alăturat profesorii Johan Barstad şi Rhys Evans – cercetători ai Colegiului HGUt din Bryne, Norvegia, partener al proiectului alături de UPT, promotorul acestuia.
Buna desfăşurare a cursurilor s-a realizat cu sprijinul Asociaţei Elevilor din Timiş, care a furnizat voluntari.

În 16 octombrie 2023, prin acelaşi proiect, va avea loc un atelier internațional pe aceeaşi temă a empowermentului, ce se va derula în sediul Bibliotecii UPT, Bl. Vasile Pârvan 2B – Timişoara, Sala Polivalentă, începând cu ora 10:45.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 39862 euro din Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin granturile SEE și norvegiene. Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale:
reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: r www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro
Informații suplimentare pot fi obţinute de la director proiect, psiholog Cristina Hălbac-Cotoară-Zamfir – e-mail:  cristina.halbac@upt.ro .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :