Cu siguranţă mulţi sunt bănăţenii care îşi doresc şi care vor şi merge la festivalul Untold, din capitala Ardealului. Poate nu toţi ştiu însă că pot obţine bilete gratuite sau abonamente cu reducere semnificativă. Ce trebuie să facă pentru aceasta? Să doneze sânge.
Există mai multe variante în acet sens. Astfel, caravana mobilă BLOOD NETWORK va fi prezentă între 15 – 17 iulie la Cluj, în Piaţa Unirii, din centrul oraşului, iar între 18 – 20 iulie la Bucureşti, la intrarea în parcul Herăstrău dinspre Piaţa Charles de Gaulle. Cine donează sânge la caravana mobilă şi se înscrie în baza de date Şi Eu Donez (https://www.reteaua.sieudonez.ro), primeşte un bilet gratuit pentru ziua de joi a festivalului, când pe scenă vor urca Dimitri Vegas&Like Mike, Tiesto și Faithless.
Cei care nu ajung să doneze la caravana mobilă, pot să se îndrepte spre Centrele de Transfuzii din întreaga țară până pe 29 iulie. Festivalierii care donează la unul dintre Centrele de Transfuzii din țară (inclusiv din Timișoara) și înscriu codul de donare primit pe siteul www.untold.com/#bloodnetwork, primesc o reducere de 150 de lei din prețul final al abonamentului.
UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.
UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.