3 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Administrația Fritz își arătă din nou incapacitatea și dezinteresul de a lupta pentru obiectivele majore ale Timișoarei, conform liberalilor

Liberalii timișeni, deși se consideră cam de aceeași orientare politică cu USR, nu scapă ocazia de a mai face câte un reproș ori chiar câte un atac mai dur fie el întemeiat sau mai puțin. Ultima luare de poziție este referitoare la prestația primarului Dominic Fritz la cârma municipiului. Conform formațiunii liberale nu se văd rezultatele unei administrații coerente și eficiente. Conform unei recente misive publice orașul nostru pierde obiective majore.

„Indicatorii tehnico-economici pentru Sala Polivalentă din Timișoara au fost aprobați ieri la București, dar proiectul riscă să fie blocat de studiul de circulație incomplet. „Opt luni de zile am insistat pentru asumarea îndeplinirii acestei solicitări venite de la CNI. Un studiu de trafic nu este mare lucru, mai ales că Primăria Timișoara are o întreagă direcție tehnică. Cerința CNI a fost tratată cu dispreț de către conducerea USR a Primăriei și, doar la insistențele mele, a fost depus un studiu, iar acela, din păcate, a fost realizat necorespunzător”, transmite Cosmin Tabără, viceprimar PNL al Primăriei Timișoara.

În februarie 2023, CNI a solicitat Primăriei Timișoara coordonarea sistematizării pentru amplasamentul Sălii Polivalente cu celălalt obiectiv de investiții de pe lista CNI – construirea Stadionului, precum și reanalizarea soluției unei parcări supraterane și a căilor de acces/evacuare. Ce s-a făcut în aceste 8 luni? Un studiu incomplet, scris pe genunchi, fără vreun efort sau zbatere ca timișorenii să primească Sala Polivalentă de top pe care o merită. Încă o sfidare marca Fritz!

Reamintim că fostul primar Nicolae Robu a fost cel care a luptat ca această sală să fie construită la Timişoara și nu la Giroc, așa cum dorea șeful PSD de atunci, Călin Dobra. Deși era guvernare social-democrată, lupta pentru Sala Polivalentă a fost câștigată de liberalul Nicolae Robu.
Proiectul a fost inițiat în 2012 de către administrația liberală cu Nicolae Robu ca Primar și susținut până în 2020, luptele pentru el având ca rezultate concrete înscrierea obiectivului în lista sinteză a CNI, apoi alocarea finanțării pentru studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate și alte studii și licitarea elaborării acestora de către CNI.
Tot administrația liberală cu Nicolae Robu primar a elaborat pentru CNI documentele fundamentale, de start al investiției, numite Nota conceptuală și Tema de proiectare.
Lupta pentru Timișoara a fost abandonată însă de către administrația Fritz, a cărei conducere ori distruge, ori întârzie dezvoltarea orașului! Iar mai nou, ca să își ascundă neputința, a început să își aroge merite pentru investiții cu care nu are nicio legătură.

La fel procedează și în cazul recuperării unor bunuri patrimoniale, acțiune care se întâmplă în urma proceselor inițiate de administrația liberală, mai mult, chiar a sentințelor din timpul acesteia, dar abia acum rămase definitive prin respingerea contestării lor la Înalta Curte de Casație și Justiție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :